"Ministerul Afacerilor Externe a luat act cu profundă îngrijorare de atacurile care au avut loc recent în zona metropolitană a Damascului, şi care s-au soldat cu sute de victime, inclusiv copii, în rândurile populaţiei civile. Autorităţile române condamnă ferm orice atac asupra populaţiei civile în cadrul conflictului sirian. În conformitate cu legislaţia şi cutumele internaţionale, bombardamentele nediscriminatorii asupra non-combatanţilor trebuie evitate", subliniază MAE român, într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
De asedmenea, "MAE condamnă ferm orice posibilă utilizare de arme chimice, de către oricare dintre părţile la conflictul din Siria".
"Combatanţii trebuie să coopereze pe deplin cu misiunea de experţi ONU, aflată la acest moment în Damasc, inclusiv prin asigurarea cadrului necesar pentru ca aceasta să poată investiga, în deplină siguranţă, toate incidentele în care există suspiciunea utilizării de arme chimice. În acest sens, MAE îşi exprimă profunda dezaprobare faţă de atacul la care a fost supusă, în această dimineaţă, misiunea ONU aflată în exerciţiul funcţiunii, în baza acordului autorităţilor siriene", menţionează comunicatul MAE.
Totodată, ministerul român arată că va continua să urmărească cu atenţie evoluţiile din Siria, în special din perspectiva acordării de sprijin şi protecţie consulară cetăţenilor români aflaţi în această ţară.
Organizaţia Medici fără frontiere (MSF) a anunţat sâmbătă că 3.600 "cu simptome neurotoxice" au sosit în mai puţin de trei ore, miercuri dimineaţă, la trei spitale din regiunea Damasc, iar 355 de persoane au murit, fără să poată "confirma în mod ştiinţific cauza acestor simptome şi nici să stabilească responsabilitatea acestui atac".
Bazându-se pe rapoarte medicale, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a înregistrat peste 300 de morţi cauzate de gaze toxice, inclu