Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova, executată de Moraes

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Fără Piţurcă pe bancă, oltenii au suferit aseară a treia înfrângere consecutivă pe teren propriu, 1-2 cu Gloria Bistriţa. Brazilianul Junior Moraes a fost naşul Craiovei, reuşind o dublă la singurele şanse de gol avute.

Declaraţii după meci:

„Nu mă aşteptam la o victorie la Craiova. De la venirea lui Piţurcă joacă altceva, noi azi am avut şi şansă” Nicolae Manea, antrenor Gloria

"Am avut la un moment dat senzaţia că unii dintre jucătorii noştri nu au dat azi sută la sută pe teren" Silvian Cristescu, preşedinte Universitatea

"Ăsta e fotbalul. Noi dominăm, dar punctele merg la alţii. Echipa a jucat, dar n-am izbuit s-o băgăm în poartă. Mergem înainte! Echipa are valoare şi poate să contrazică rezultatele nefavorabile de pe teren propriu!" Adrian Mititelu, finanţator Craiova

Cronica meciului

Bistriţa a început meciul în corzi, Albuţ fiind eroul oaspeţilor în debutul jocului, la şuturile lui Mihai Costea şi Dorel Stoica. L-a avut însă pe Junior Moraes. Şi a fost suficient. Brazilianul a marcat la prima minge primită, după ce a ţâşnit dintre fundaşii olteni (10). Piţurcă şi-a pus mâinile în cap, iar spectatorii au oftat amar, având parcă în faţă scenariul de la ultimele două eşecuri acasă. Mai ales că ocaziile la poarta Gloriei curgeau, dar fără efect pe tabelă. Albuţ s-a opus din nou excelent la şutul lui Mihai Costea, însă nu a mai putut face nimic la reluarea din careu a lui Ciucă prin care Ştiinţa a intrat în meci (27). Gloria nu s-a speriat şi a făcut ce ştie mai bine. Un nou contraatac rapid şi încă un gol marca Moraes, care parcă a vrut să-i arate lui Piţurcă de ce Bistriţa cere peste un milion de euro pe el (42).

Oltenii, mai aproape de retrogradare decât de Europa

Repriza secundă s-a desfăşurat sub aceleaşi auspicii. Oltenii au forţat egalarea, Piţurcă a aruncat în luptă tot ce avea mai bun, pe Flori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 35 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 43 minute
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 40 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum 50 minute
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 55 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°