Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem campioni la scumpirea benzinei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 septembrie 2013 ·

Conflictul din Siria a fost un pretext bun ca preţul carburanţilor să crească. În timp ce noi am scumpit accelerat, la vecini criza nu se simte la pompă...

Companiile locale de distribuţie a carburanţilor profită de orice ocazie pentru a majora preţurile la pompă. Şoferii au observat cum în ultimul timp preţurile au crescut constant de la o zi la alta, pe fondul veştilor proaste din Siria, care au inflamat din nou cotaţiile petroliere. La vecini a fost însă "linişte".

După atacul cu bombe chimice de acum două săptămâni din Siria, care a pus pe jar marile puteri ale lumii, preţul petrolului a urcat la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, ajungând la peste 112 dolari pe baril pe piaţa americană, şi va creşte în continuare pe măsură ce situaţia de conflict din Siria se va extinde în alte zone din Orientul Mijlociu.

Pe acest fundal, în România benzina s-a scumpit cu 4,3%, la preţuri calculate în euro, iar motorina cu 3%, potrivit datelor centralizate de energy.eu, un portal de referinţă în domeniu. Între timp, la bulgari preţurile chiar au scăzut uşor, iar la unguri au crescut cu puţin peste 1%. Companiile petroliere locale spun că la baza acestor scumpiri stă majorarea cotaţiilor produselor petroliere.

"În perioada 22 – 29 august 2013, fluctuaţiile preţurilor produselor petroliere au fost determinate în cea mai mare parte de creşterea semnificativă a cotaţiilor internaţionale, cu 5% la benzină şi 3% la motorină, aceste creşteri fiind însă parţial resimţite şi în preţul la pompă", au explicat pentru Evenimentul zilei oficialii Rompetrol, al doilea retailer ca mărime de pe piaţă.

Benzinarii majorează preţurile umăr la umăr Reprezentanţii OMV Petrom, cel mai mare distribuitor, spun că în staţiile lor preţurile au crescut în medie cu 2% în perioada analizată, pe fondul majorării cotaţiilor. Trebuie reţinut că în preţul final al carburanţilor, c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 32 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Florin Piersic a fost operat de urgență. Se află la ATI, în stare stabilă - ultimele informații de la Spitalul Foișor

HotNews acum 30 minute
Florin Piersic a fost operat în regim de urgență și i-a fost extrasă proteza de genunchi, iar în prezent este în Secția ATI, în stare stabilă, a anunțat joi seară Spitalul Foișor din Capitală, unde actorul a fost transferat de la Institutul Matei Ba

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum o ora
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Fabrica de ulei din Constanţa, amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale

News.ro acum 2 ore
Fabrica de ulei din Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat, joi, că verificările la fabrica de ulei au fost făcute

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°