Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum trăiesc romii din satul fantomă (Video)

Publicat in Romania Libera, marți 5 aprilie 2011 ·

Într-un film documentar realizat de francezul Stephane Lucon este prezentată într-o cheie tragicomică situaţia comunităţii rome care locuieşte într-un soi de „no man's land" la graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna.

Filmul „Valea Corlatului" a avut premiera de curând în cadrul festivalului „One World Romania", iar săptămâna aceasta a avut programate alte două vizionări la Noul Cinematograf al Regizorului Român.

Râul Corlat, ajuns mai degrabă un pârâu, reprezintă demarcaţia nu doar dintre două judeţe, ci şi dintre două etnii. Braşovul are o populaţie majoritar română, în timp ce în Covasna locuiesc într-o majoritate covârşitoare etnici maghiari. Pe graniţa dintre cele două judeţe a apărut o localitate fantomă pe care sute de romi şi-au ridicat cu de la sine putere la început câteva cocioabe petru a ajunge acum la mai bine de 120 de case plus o casă penticostală de rugăciuni. Înainte de 1990 toate pământurile din zonă intrau în componenţa CAP-urilor, dar după Revoluţie adevăraţii proprietari au reintrat în drepturi. Cum fâşia de pământ pe care s-au aşezat romii aparţine, geografic vorbind, de Covasna, proprietarii erau maghiari care în timp s-au văzut nevoiţi să renunţe la pământuri pentru că, chiar dacă le munceau, oricum ţiganii din zonă le jefuiau recoltele. Unii şi-au vândut pământurile pe nimic romilor pentru că oricum nu aveau nici un beneficiu pe urma lor.

400 de oameni au aceeaşi adresă

Cei aproape 800 de romi din satul fantomă sunt pasaţi de la un judeţ la altul, ei fiind situaţi între comunele Belin din Covasna şi Măieruş din Braşov. Primarul din Belin, intervievat în film, a declarat că a încercat de mai multe ori să le demoleze romilor casele amplasate ilegal, dar că aceştia fugeau peste râul Corlat, în judeţul vecin lăsându-şi în case copiii. „Nu puteam trece cu buldozerele peste casele în care erau copii",

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum o ora
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°