Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocaţii lui Jitea acuză procurorii DIICOT de spionaj

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 5 aprilie 2013 ·

Avocaţii lui Liviu Jitea şi ai celor şapte colaboratori ai săi acuză procurorii DIICOT Galaţi că ar fi vrut să-i încurce în pregătirea apărării. Ei susţin că anchetatorii ar şti exact cum îşi formulează apărarea şi ar fi încercat să influenţeze un expert, angajat să stabilească dacă instalaţia de producere a alcoolului, de la Trust LF, putea produce atât alcool cât au susţinut procurorii, respectiv 800 de mii de litri în plus faţă de cantitatea stabilită în antrepozit.

Avocatul Codruţ Balaş a declarat că marţi, apărătorii învinuiţilor au discutat despre angajarea unui expert pentru calcularea prejudiciului în acest dosar. Balaş a susţinut că Garda Financiară nu a constatat în urma verificărilor proprii prejudiciul, ci a luat de bună baza de calcul pusă la dispoziţie de procurorii DIICOT. „Noi am bănuit că s-a stabilit eronat cantitatea produsă de instalaţia de alcool, care nu poate produce atâtea mii de litri în plus (800 de mii-n.r.). Am contactat un expert, căruia i-am pus la dispoziţie documentele şi i-am cerut să răspundă la un set de 8 întrebări pentru a lămuri problema prejudiciului. Deşi discuţiile au avut loc între avocaţi, într-un mediu privat, ieri (miercuri-n.r.), prin metode specifice, procurorii DIICOT au aflat ce am discutat. L-a citat telefonic de urgenţă pe expert la ei. Au încercat să-l intimideze, apoi l-au întrebat dacă i-am impus răspunsurile. Expertul, care este autorizat, a clarificat problema în sensul că doar a fost consultat, fiind încheiat şi un contract în acest sens“, a afirmat avocatul Balaş.

Apărătorul nu ştie cum au aflat procurorii despre discuţiile dintre el, colegii săi şi expert, dar are bănuieli. „Nu puteau afla decât în două moduri: ori locaţia era plină de aparatură de înregstrare, ori au ascultat telefoanele mobile. Faptul că procurorii DIICOT sunt deranjaţi de modul cum pregătim apărarea, confirmă că suntem pe d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°