Numai oamenii muţi din naştere nu fac gafe. Nu poţi să traversezi o viaţă fără să vorbeşti în plus. De multe ori, scoatem din gură porumbei pe care, oricât ne-am strădui, nu-i mai putem înghiţi la loc. Există un scurtcircuit între cap şi laringe, aşa se explică gafele. Gura e singurul organ care poate funcţiona şi în absenţa totală a creierului. Viteza sunetului e mai mare decât viteza minţii, deci din punct de vedere fizic e normal să debitezi o prostie care ofensează pe cineva. Abia peste câteva secunde realizezi că ţi-ai dat foc la valiză. Împodobeşte, babă, bradul Cu ani în urmă, ajunsesem să-i spun unei cât p-aci soacre ”mamă”, fiindcă, nu-i aşa, urma să mă mărit cu odrasla ei. Când am fost în prima vizită la ea, eram răcită bocnă. Vorbeam ca şi cum aveam nasul prins într-un cleşte de rufe. Aşa se face că, în loc de mamă, aşa cum m-a rugat ea să-i spun de când i-am trecut pragul, mi-a ieşit ”babă”. Iar fostul meu viitor soţ s-a străduit trei ore să-i explice că aveam viroză şi că, de exemplu, vânzătoarea de la non-stop mi-a adus un kil de bere, când eu cerusem un kil de mere. Ea s-a convins abia în noaptea următoare, de Înviere (unde ne-am dus toţi, ciorchine, cum face românul), când eu am mormăit ”Doabne biluieşte” şi ”Hai să luăb lubină”. Altădată, am fost într-o vizită unde am dat de mătuşa unei prietene. Dumneaei avea o voce atât de suavă şi de caraghioasă, încât tipul care mă însoţea a întrebat-o dacă a inhalat heliu din baloane, în prealabil. Nu era ironic, era sigur că asta făcuse tanti Nuţi, el se amuza sincer. Bineînţeles că femeia a rămas cu gura căscată, noroc că a rămas şi tăcută cu aceeaşi gură, astfel ne-am putut stăpâni comentariile şi păruielile, o vreme. Tatăl meu a fost odată, demult, într-o vizită, iar stupul-gazdă colcăia de snobi. El s-a trezit vorbind – din nefericire, într-un moment de tăcere, la masă – că ”în ziua de azi, toţi fandosiţii