Capsa a fost mai intai o cofetarie, in 1866, cand a fost deschisa, apoi i s-a alaturat si un restaurant, in 1881. Pe placuta de la intrare mi se pare ca am vazut ca scrie ca e din 1856, iar pe situl lor de Internet apare ca a fost fondata in 1852 de catre un anume Grigore Capsa, care a trait intre 1841 si 1902. Adica, dupa calculele mele, cand omu’ avea 11 ani, lucru cu totul si cu totul remarcabil, deci.
Oricum, in scurt timp locul a ajuns cunoscut in multe tari din Europa, mai ales pentru niste bomboane de ciocolata facute dupa o reteta unica, dupa care unii bogati din marile capitale trimiteau curieri speciali ca sa le aduca.
Dupa Primul Razboi, Capsa a devenit o cafenea exclusiv literara si unul dintre principalele centre ale vietii culturale din Bucuresti si din Romania. Dintr-un foarte luxos restaurant la sfarsitul secolului al XIX-lea, in care toate tacamurile erau numai din argint masiv si vesela din cel mai fin portelan, s-a transformat intr-o cafenea boema cu banci de lemn in locul scaunelor si fara fete de masa.
Dupa ce au venit comunistii, au plecat scriitorii si artistii si Capsa a redevenit restaurant de lux, cel putin dupa standardele vremii. Au fost mai multe incercari timide ale intelectualilor de a reinnoda vechile traditii de acolo, insa cum pe vremea lui Ceausescu sefii de restaurante si chelnerii erau printre cei mai bogati si influenti romani - si multi dintre marii antreprenori si investitori de azi provin din acea “elita” - , clientii au fost obligati sa isi vada lungul nasului, sa bata in retragere si sa joace dupa regulile timpului.
Capsa a ajuns printre cele mai bune restaurante pe vremea aceea, printre cele cateva despre care am amintit si in articolele anterioare, si cu care chiar era intr-un fel de “concurenta”, insa nu unul din cele “cu circuit inchis”.
Dupa Revolutie, restaurantul, cofetaria si hot