Oare nu trebuia sa-mi fi dat seama din prima ca nemtii-nemti publicitari de la Stuttgart au dorit fotografia mea tocmai pentru ca nu este facuta de un profesionist (care indeobste stie ce si cum sa ceara!), cind in chiar primul mail mi s-a solicitat doar permisiunea de-a o folosi, fara sa se puna si chestiunea onorariului? Prin toamna lui 2001, am baut undeva in oras o cafea. Pentru aceasta, am primit doua pliculete cu zahar realmente originale. Dincolo de buzele rosii pe fondul alb al pliculetului iesit din comun, acesta se mai remarca prin denumirea lui de-a dreptul hazlie: "Zahar dulce"! Cum pe vremea aceea sustineam intr-un prematur decedat ziar local si o rubricuta numita "Iaca poza", am fotografiat unul din cele doua pliculete pe un fundal alb-negru pentru aceasta rubricuta. Acum mai bine de trei ani, am postat poza in cauza pe site-ul http://www.fotocommunity.de/. Anul acesta, pe la inceputul lui aprilie, m-am trezit cu un mail de la o agentie de publicitate din Stuttgart care si-a aratat interesul pentru aceasta fotografie. Mi s-a scris, mai exact, ca ar dori sa foloseasca "imaginea cu pliculetul de zahar pentru o reclama exterioara" si mi se cerea permisiunea in sensul acesta. Le-am raspuns ca, in opinia mea, datele pozei (marimea, rezolutia) n-ar prea sustine o astfel de folosire, dar poate ma-nsel eu si ca, daca-i asa, as fi de acord sa le-o pun la dispozitie, evident, contra unui onorariu corespunzator. Apoi i-am scris si unui nepot din Germania care lucreaza si el la Stuttgart, rugindu-l sa se intereseze cam cit as putea cere pentru fotografia respectiva. Cum raspunsul nepotului meu a intirziat vreo doua zile, am mai cotrobait si eu pe internet in cautarea unor date lamuritoare in privinta a cit se poate cere, dar nu m-am prea putut lamuri, pentru ca am intrat intr-un hatis nemtesc de conditionari-cadru pe diverse domenii. Intre timp (chiar a doua zi) ve