La inceputul acestei saptamani, liderii judeteni ai Uniunii PSD+PUR, respectiv senatorul Ion Solcanu si doctorul Radu Terinte, se vor intalni in vederea stabilirii strategiei de campanie pentru alegerile generale. Ca si in celelalte judete ale tarii, la Iasi, membrii PSD si PUR vor candida pe liste comune. In judetul Iasi, numai unul din locurile eligibile au fost repartizate Partidului Umanist, astfel incat liderul filialei judetene al acestei formatiuni politice, Radu Terinte, va candida pe locul trei la Senat, dupa senatorul Ion Solcanu, care deschide lista si fostul prefect al judetului, Neculai Apostol. Uniunea PSD+PUR a stabilit deja programul de guvernare pentru urmatorii patru ani, stabilind in acelasi timp si candidatul la functia de prim-ministru, in persoana lui Mircea Geoana. Programul de guvernare a celor doua formatiuni politice se concentreaza in primul rand pe integrarea in Comunitatea Europeana in anul 2007. Uniunea PSD+PUR urmareste dezvoltarea clasei de mijloc si protectia categoriilor defavorizate ale populatiei pe baza unei cresteri economice anuale.
(C.M.)
La inceputul acestei saptamani, liderii judeteni ai Uniunii PSD+PUR, respectiv senatorul Ion Solcanu si doctorul Radu Terinte, se vor intalni in vederea stabilirii strategiei de campanie pentru alegerile generale. Ca si in celelalte judete ale tarii, la Iasi, membrii PSD si PUR vor candida pe liste comune. In judetul Iasi, numai unul din locurile eligibile au fost repartizate Partidului Umanist, astfel incat liderul filialei judetene al acestei formatiuni politice, Radu Terinte, va candida pe locul trei la Senat, dupa senatorul Ion Solcanu, care deschide lista si fostul prefect al judetului, Neculai Apostol. Uniunea PSD+PUR a stabilit deja programul de guvernare pentru urmatorii patru ani, stabilind in acelasi timp si candidatul la functia de prim-ministru, in persoana lui Mi