Cu doar cîteva săptămîni înaintea raportului de ţară, avem parte de o actualitate care arată nu numai incompatibilitatea noastră cu "standardele UE" (ar fi bine dacă ar fi numai atît!), ci şi ipocrizia şi confuzia în care "funcţionează" tînăra noastră democraţie. Chiar dacă politicienii îşi spun unii altora, sotto voce, "să fim cuminţi pînă la raportul de ţară", jocurile de interese, nevricalele, poliţele pe care şi le au de plătit şi alte asemenea elemente specifice strică peisajul. Şi toţi se comportă de parcă "ăia" de la Bruxelles nu s-ar prinde şi n-ar înţelege. Să privim la niscaiva breaking news româneşti.
Una dintre marile probleme este, după cum se ştie, funcţionarea justiţiei. Legea pentru înfiinţarea unei Agenţii de Integritate (care ar urma să verifice averile demnitarilor) a construit, în Parlament, alianţe aparent greu de imaginat: UDMR a ajuns să voteze în unele situaţii la fel ca PRM, PSD şi PC. Iar fostul poet Marko Bela şi fostul ziarist la Scînteia Sergiu Andon (actualmente membri ai coaliţiei de guvernămînt, cel puţin teoretic) au ajuns să-şi exprime indignarea din acelaşi motiv şi cam în acelaşi tip de discurs: şi unul, şi celălalt sînt nemulţumiţi că Monica Macovei "face intervenţii la Bruxelles" pentru a determina votarea legii. Nu mai contează că Marko Bela se leagă, chipurile, de numărul mare de amendamente propuse de UDMR (democratic, care va să zică), iar Sergiu Andon vorbeşte ca la Scînteia pe vremuri, invocînd "neamestecul în treburile interne" şi spunînd că "nu vrea să mute Stambulul la Bruxelles". În fapte, UDMR (care totdeauna a fost percepută drept reformistă şi proeuropeană) se trezeşte în aceeaşi barcă putredă cu partidul de strînsură al lui Dan Voiculescu şi cu PRM.
Mai departe. Dan Voiculescu anunţă solemn că "ajuns cuţit os" şi propune începerea procedurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. În morga r