Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Harris, de Ziua Internaţională a Romilor: Copiii din Ferentari au potenţial

Publicat in Mediafax, luni 8 aprilie 2013 ·

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, afirmă, într-un articol postat pe blogul său, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, că speră în valorificarea potenţialului copiilor din Ferentari, care se confruntă cu dezavantajele acestei zone de la periferia Capitalei.

"Unul dintre motivele pentru care îi consider pe aceşti copii ca fiind o sursă de inspiraţie este că ei dovedesc că pot avea succes împotriva tuturor şanselor. Ei trăiesc în una dintre cele mai dezavantajate zone ale Bucureştiului, trebuie să facă faţă la tot felul de provocări cu care cei mai mulţi dintre copii nu se întâlnesc, suferă din cauza sărăciei şi discriminării. Cu toate acestea, ei sunt încrezători, determinaţi, plini de energie, talent şi potenţial", afirmă ambasadorul Harris.

El aminteşte că îi cunoaşte pe copiii de la Şcoala 136 din acest cartier, alături de care a participat la mai multe evenimente, cum ar fi o petrecere de stradă în iulie 2011 pentru promovarea Olimpiadei de la Londra, un festival sportiv şi al dansului în 2012, cu ocazia deschiderii Jocurilor Paralimpice, precum şi Ziua Ştafetei, în noiembrie anul trecut, când o fetiţă romă a preluat sarcinile sale de ambasador timp de o zi.

"Speranţa mea de această Zi Internaţională a Romilor este ca aceşti copii să îşi valorifice potenţialul. Ca ei să aibă modele care să le arate că acest lucru este posibil. Dacă li s-ar acorda această şansă, ei ar putea contribui cu mult la dezvoltarea societăţii în viitor. Să li se acorde această şansă este provocarea societăţii", afirmă ambasadorul britanic.

Martin Harris a vizitat săptămâna trecută, împreună cu o delegaţie a autorităţilor din judeţul Dolj, comunitatea de romi din Rotherham, pentru care administraţia britanică locală derulează mai multe proiecte de incluziune economică şi socială.

"Cea mai bună abordare pentru şcolarizarea copiilor r

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Călăraşi: O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit, după o masă în familie. Care este posibila cauza a deceselor

Mediafax acum 30 minute
O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit în Călăraşi, după o masă în familie. Ambele au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, însă e posibil ca bunica să fi murit de durere după pierderea copilei.

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 20 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 53 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum o ora
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 40 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°