Săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo va publica, începând de miercuri, o serie de benzi desenate intitulată "Viaţa lui Mahomed", serie biografică ce are ca punct de plecare textele cronicarilor musulmani, a anunţat astăzi directorul publicaţiei amintite, cunoscut sub apelativul de Charb (prescurtare de la Charbonnier). Sursa: Sursa: Youtube
Publicaţia franceză, care a provocat în mai multe rânduri polemici prin publicarea unor caricaturi ale profetului Mahomed, a negat orice scop provocator al iniţiativei sale.
''Nu este vorba nici de o caricatură, nici de o satiră, ci de o povestire detaliată bazată pe o bibliografie riguroasă'', a explicat sociologul franco-marocan specializat în istoria religiilor Zineb, co-autor al seriei de benzi desenate "Viaţa lui Mahomed".
''Ideea acestei cărţi mi-a venit încă din 2006, în momentul apariţiei în Danemarca a caricaturilor cu Mahomed. Cred că de atunci subiectul a căzut în cealaltă extremă şi s-a pus în scenă un personaj a cărui viaţă nu se cunoştea. Pe cât de mult se cunoaşte despre Iisus, pe atât de puţin se ştie despre Mahomed'', a mai spus Zineb, citat de France Presse.
În noiembrie 2011, după publicarea unui număr special intitulat "Sharia Hebdo", ce conţinea caricaturi ale profetului Mahomed, mai multe imobile ale publicaţiei au fost incendiate, site-ul său de internet a fost piratat, iar Charb a primit ameninţări cu moartea.