Mark Cavendish a devenit primul campion mondial care câştigă pe Champs-Élysées în ultima etapă a Turului Franţei şi a adus a 6-a victorie în Marea Buclă pentru Sky Procycling, echipa învingătorului de la general Bradley Wiggins.
Ultima etapă din a 99-a ediţie a Turului Franţei, dintre Rambouillet şi Paris Champs-Élysées, a fost câştigată de britanicul Mark Cavendish (Sky Procycling) la un sprint masiv pe celebrul bulevard parizian. Campionul mondial, care a fost lansat la sprint de un trenuleţ format de coechipierii Michael Rogers, Bradley Wiggins şi Edvald Boasson Hagen, a terminat etapa în faţa fostului coleg de la echipa desfinţată HTC Highroad, Matthew Harley Goss (Orica GreenEdge) şi pe slovacul Peter Sagan (Liquigas).
Bradley Wiggins (Sky Procycling), născut la Gent în Belgia, dar care s-a mutat la 2 ani la Londra, unde a şi crescut, este primul ciclist din Marea Britanie care reuseşete să termine învingător în Turul Franţei. Wiggins este primul rutier de la Lance Armstrong care câştgă în acelaşi an atât Turul Franţei, cât şi cursa pregătitoare Criteriul Dauphiné Libéré.
Tricoul alb, al celui mai bun tânăr (sub 25 de ani) i-a revenit conaţionalului lui Lance Armstrong, care împlinesşte 24 de ani pe 12 august, Tejay Van Garderen (BMC Racing). Victoria în clasamentul căţărătorilor şi tricoul alb cu buline roşii i-a revenit reprezentatului gazdelor, Thomas Voeckler, în timp ce tricoul verde, al deţinătorului şefiei în clasamentul pe puncte a fost obţinut Peter Sagan, aflat la debutul în Tour de France. Clasamentul pe echipe a fost câştigat de formaţia Radioshack-Nissan, în timp ce titlul de cel mai combativ rutier i-a fost acordat danezului Chirs Anker Sorensen (Saxo Bank-Tinkoff Bank).
Top 10, etapa a 20-a a Turului Frantei:
1 Mark Cavendish (GBr) Sky Procycling 3:08:07
2 Peter Sagan (Svk) Liquigas-Cannondale
3 Matthew