Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20.000 de oameni pe litoralul românesc, de 1 mai

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Aproximativ 20.000 de turişti se află, în acest weekend, pe litoralul românesc, informează Mediafax.

Cei mai mulţi oameni sunt în Mamaia şi în staţiunile din sudul litoralului, potrivit preşedintelui Asociaţiei Litoral şi ANAT, Corina Martin.

"Estimăm că pe litoral se află aproximativ 20.000 de turişti, iar majoritatea au ales Mamaia, Costineşti şi Vama Veche", a afirmat Corina Martin.

Ea a afirmat că, deşi litoralul este principala destinaţie turistică a ţării, totuşi nu beneficiază din partea statului de investiţii în infrastructură şi agrement.

"Mamaia este staţiunea numărul unu a României, iar această alegere este făcută de către turişti. Litoralul este destinaţia turistică majoră a României şi este de neînţeles că nu beneficiază de prioritate din partea statului pentru stimularea investiţiilor în infrastructură turistică şi de agrement", a explicat Corina Martin.

Aceasta a precizat că Asociaţia Litoral a lansat 1 Mai anul acesta cu sloganul "o 9atitudine pe Litoralul Romanesc - Tot ACASA e mai bine !", sperând să atragă cât mai mulţi turişti cu acest prilej la malul mării.

De asemenea, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Litoral, turiştii care au ales să petreacă acest sfârşit de săptămână pe litoralul românesc au parte de concerte, dar şi de alte atracţii.

Astfel, în staţiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de Hotel Rex, vor avea loc, astăzi şi mâine, concerte de muzică uşoară şi populară, iar în nordul staţiunii Mamaia fanii muzicii house vor avea parte de zeci de ore de distracţie.

De asemenea, şi în Vama Veche şi Costineşti sunt organizate în această perioadă mai multe concerte.

Totodată, turiştii mai pot opta pentru plimbări cu autocarele supraetajate pe traseul Gara Constanţa - Tabăra Turist Mamaia Nord şi retur, costul unei călătorii fiind de 4 lei de persoană, dar şi cu Telegondola din Mamai

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 26 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 46 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°