Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bercea Mondial şi familia preşedintelui

Publicat in Romania Libera, duminică 20 februarie 2011 ·

Întrebat de România liberă când a discutat ultima dată cu Bercea Mondialul, Mircea Băsescu a declarat: „Aaa, demult, demult, cred că înainte de Crăciun. Ne-am urat ‚La mulţi ani!'".

Anul trecut, pe 30 ianuarie, fratele preşedintelui a botezat-o pe Renata Doiniţa, fata Formaţiei, 17 ani pe atunci, şi al lui Marius, ginerele lui Bercea. Mircea Băsescu declara atunci că a decis să o boteze pe fetiţă la rugămintea lui Mondialu.

Bercea Mondialu a fost apropiat de familia Băsescu şi în alte momente vesele, dar şi triste. În septembrie 2009, şeful statului şi soţia lui s-au întâlnit cu Bercea Mondialu la Festivalul romilor de la Costeşti. Anul trecut, în luna octombrie, Bercea Mondialu a participat la slujba de înmormântare a mamei lui Traian Băsescu.

Despre Bercea

Bercea Mondialu este un personaj controversat, fiind asociat lumii interlope din judeţul Olt. A fost cercetat pentru evaziune fiscală, acum câţiva ani, iar presa a relatat că a fost implicat în mai multe lupte între grupări interlope.

Procurorul Eugen Iacobescu, cel care instrumentează dosarul în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este inculpat pentru tentativă de omor calificat, a declarat că interlopul este cercetat în mai multe dosare de şantaj şi cămătărie, el fiind "cel mai bogat om" din judeţul Olt.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un dosar de tentativă de omor calificat, după ce l-ar înjunghiat pe nepotul său.

Duminică dimineaţă, Bercea Mondial a fost adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru a fi audiat încă o dată înainte de a fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

Întrebat de România liberă când a discutat ultima dată cu Bercea Mondialul, Mircea Băsescu a declarat: „Aaa, demult, demult, cred că înainte de Crăciun. Ne-am urat ‚La mulţi ani!'".

Anul tr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 2 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 3 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 5 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 7 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 9 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 4 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°