Săptămîna trecută a avut loc premiera lungmetrajului documentar My Beautiful Dacia/ Dacia, dragostea mea (coproducţie Spania – România, 2009), scris şi regizat de Julio Soto şi Ştefan Constantinescu; prima proiecţie bucureşteană fusese precedată de o avanpremieră în cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar Astra, de la Sibiu. Deşi în cursul lunii noiembrie filmul nu rulează decît în două săli din Capitală (Noul Cinematograf al Regizorului Român, din incinta Muzeului Ţăranului Român, şi Sala „Elvira Popescu“ a Institutului Francez), raritatea alarmantă a documentarelor (nu doar autohtone) care reuşesc să pătrundă în circuitul cinematografic de la noi mă obligă să semnalez acest eveniment. Mai ales că Dacia, dragostea mea este un film ce merită văzut şi discutat. Povestea automobilului Dacia (considerat de către realizatori cel mai charismatic simbol neaoş) se împleteşte cu povestea României din ultimele patru decenii, graţie mai multor personaje reprezentative, unele cunoscute – precum Miodrag Belodedici, star al echipelor de fotbal Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad, care a fugit în Iugoslavia la bordul Daciei sale, la doi ani după ce cîştigase prima Cupă a Campionilor Europeni; Dinel Staicu, fost căpitan de miliţie, acum afacerist de succes, deşi se declară nostalgic după „egalitarismul“ comunist şi colectează cu pasiune, în vila sa imensă, vestigii ale „Epocii de Aur“; Constantin Stroe, managerul fabricii Automobile Dacia din Piteşti, în care şi-a petrecut o bună parte din viaţă –, altele vedete din voia sorţii (Nicolae Petrişor i-a transportat pe soţii Ceauşescu, pe ruta Văcăreşti – Târgovişte, în ziua de 22 decembrie 1989), sau necunoscute pînă acum (cum sînt fraţii romi Bujor, care traversează Europa, împreună cu cei doi regizori, într-o Dacie 1300). Despărţirea de comunism Documentarul este structurat inteligent, în cinci părţi menite a