Gigi Becali nu merită compasiunea noastră. O spun fără pic de patimă, iar justificarea poate vă va uimi, dar este cât se poate de sinceră: cum să ne fie milă de un om, din moment ce mulţi dintre noi ne-am dori să fim în locul lui?! Nu să fim Gigi Becali, ci să fim chiar noi, în locul lui. Să fim sinceri, dacă vi s-ar oferi prilejul unei schimbări bruşte de statut, dintr-un afacerist-învârtitor mărunt într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, cu bunăstarea asigurată pentru toată familia pe mai multe generaţii, n-aţi accepta chiar dacă aţi şti că peste 15-20 de ani veţi plăti toate acestea cu trei ani de închisoare (de fapt, mai puţin de doi)? Eu, unul, aş accepta pe loc! Nu mă refer la a ne preta la vreo „inginerie” ori la cine ştie ce faptă, ci pur şi simplu dacă detenţia respectivă ar fi preţul marelui câştig la loterie, de exemplu. Oricum, o persoană cu statutul lui Gigi Becali nu va face ocnă grea, omul va sta acolo ca la sanatoriu. Nu se pune problema de suferinţa fizică, dar cea psihică nu poate fi minimalizată. Una e să accepţi dinainte preţul, să fii pregătit pentru aşa ceva, şi cu totul altceva să fii luat ca din oală pentru că ţi s-a urcat la cap, te-ai crezut invincibil, indestructibil, deştept, frumos, stăpân peste tot şi toate... Din păcate, va ieşi peste aceşti doi-trei ani (prea repede vor trece!) şi va redeveni acelaşi. Chestia aia cu „binecuvântată fii, închisoare” e din alte timpuri, iar Gigi Becali n-are nevoie de o iluminare ca a lui Nicu Steinhardt, el se consideră deja un ales. Veţi citi asta în cartea pe care-o va scrie acolo, de fapt, o va dicta. Va deveni un fel de vedetă a puşcăriei, fiindcă vecinătatea sa înseamnă oportunitate de viitor pentru toţi amărâţii ăia.

În ceea ce priveşte partea economică, atît de dragă lui Gigi, aţi văzut că prejudiciul adus statului este mai mic de 1 milion de euro, adică nimic faţă de cât i s-a