Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe şleau, despre Gigi Becali

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 22 mai 2013 ·

Gigi Becali nu merită compasiunea noastră. O spun fără pic de patimă, iar justificarea poate vă va uimi, dar este cât se poate de sinceră: cum să ne fie milă de un om, din moment ce mulţi dintre noi ne-am dori să fim în locul lui?! Nu să fim Gigi Becali, ci să fim chiar noi, în locul lui. Să fim sinceri, dacă vi s-ar oferi prilejul unei schimbări bruşte de statut, dintr-un afacerist-învârtitor mărunt într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, cu bunăstarea asigurată pentru toată familia pe mai multe generaţii, n-aţi accepta chiar dacă aţi şti că peste 15-20 de ani veţi plăti toate acestea cu trei ani de închisoare (de fapt, mai puţin de doi)? Eu, unul, aş accepta pe loc! Nu mă refer la a ne preta la vreo „inginerie” ori la cine ştie ce faptă, ci pur şi simplu dacă detenţia respectivă ar fi preţul marelui câştig la loterie, de exemplu. Oricum, o persoană cu statutul lui Gigi Becali nu va face ocnă grea, omul va sta acolo ca la sanatoriu. Nu se pune problema de suferinţa fizică, dar cea psihică nu poate fi minimalizată. Una e să accepţi dinainte preţul, să fii pregătit pentru aşa ceva, şi cu totul altceva să fii luat ca din oală pentru că ţi s-a urcat la cap, te-ai crezut invincibil, indestructibil, deştept, frumos, stăpân peste tot şi toate... Din păcate, va ieşi peste aceşti doi-trei ani (prea repede vor trece!) şi va redeveni acelaşi. Chestia aia cu „binecuvântată fii, închisoare” e din alte timpuri, iar Gigi Becali n-are nevoie de o iluminare ca a lui Nicu Steinhardt, el se consideră deja un ales. Veţi citi asta în cartea pe care-o va scrie acolo, de fapt, o va dicta. Va deveni un fel de vedetă a puşcăriei, fiindcă vecinătatea sa înseamnă oportunitate de viitor pentru toţi amărâţii ăia.

În ceea ce priveşte partea economică, atît de dragă lui Gigi, aţi văzut că prejudiciul adus statului este mai mic de 1 milion de euro, adică nimic faţă de cât i s-a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 12 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°