Lipsă de diplomaţie sau sfidare la absenţii din Parlament? La invitaţia – scrîşnită, tocmită şi negociată, cam meschin, dar la noi totul se iartă şi se uită – a Parlamentului României, Regele Mihai a fost oaspetele celor două camere reunite în şedinţa solemnă a Parlamentului. Nu este aici şi acum momentul să facem lungi digresiuni de natură istorică şi politică legate de Casa Regală a României şi de Regele Mihai. Există o uriaşă bibliografie în acest sens, şi nu specialişti în istoria recentă ne lipsesc. Ne lipsesc oameni politici adevăraţi (adică cum?), ne lipseşte bunul-simţ (adică de ce?), ne lipseşte o bună memorie colectivă (adică cine?), ne lipseşte un preşedinte care să ştie istorie (adică pentru ce?). Oricît ar strîmba din nas unii sau alţii, am reţinut din discursul oferit naţiunii române un îndemn la memorie, la solidaritate, la respectul valorilor şi, nu în ultimul rînd, la credinţa că omul este mai presus de toate. A fost un discurs angajat în toată problematica actuală a societăţii româneşti. Nu putem judeca fiecare propoziţie, dar faptul că Regele Mihai a arătat că-l preocupă necazurile şi grijile cetăţenilor României ni se pare extrem de sugestiv. Un şef de Stat nu poate boscorodi tot timpul diversele segmente ale cîmpului social, fără a-şi asuma nici un fel de responsabilitate. Un şef de Stat nu poate ignora ce se întîmplă cu cetăţenii săi – supuşi sau mai puţin supuşi –, fără a-şi asuma responsabilităţi clare. Un şef de Stat nu poate trăi undeva aievea, peste sau alături de nevoile şi truda celor pe care, dacă nu Voia lui Dumnezeu, măcar alegerile libere, îl pot proiecta pe ecranul marii istorii. Cîrmuirea unui stat şi conducerea destinului unui popor nu sînt o simplă joacă, un capriciu egolatru, ci asumarea unor legături, a unui „contract social“, cu şi pentru poporul din care face şi facem parte. Trăim în ţara lui viceversa. Cine îşi putea î