Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delir contagios

Publicat in Dilema Veche, luni 1 noiembrie 2004 ·

N-am mai citit o bună bucată de vreme revistele şi ziarele franţuzeşti (nici măcar Le Figaro, să mă ierte Dan C. Mihăilescu, alt figarofil). Şi asta pentru că se apropiau alegerile din SUA, iar mai toată presa franceză a intrat într-un acut delir anti-Bush, delir agravat atît de antiamericanismul vechi al francezilor (atît de lucid analizat, acum doi ani, de J-F. Revel şi de Philippe Roger) cît şi de obstinaţia stîngii franceze de a vedea, peste tot, efectele devastatoare ale imperialismului american, ale mondializării şi ale aşa-numitului "ultra-liberalism". În schimb, am avut, fără motiv, o insomnie rebelă (era să zic "de zile mari") chiar în noaptea scrutinului; m-am trezit pe la trei şi un sfert şi, din reflex, am deschis televizorul. M-am fixat destul de repede pe TV5. Se aştepta victoria lui Kerry, iar moderatorul făcea din înfrîngerea lui Bush o chestiune de viaţă şi de moarte precum şi o condiţie sine qua non a unui viitor luminos pentru Franţa şi pentru Europa (de fapt, ca să citez exact, pentru întreaga lume). Invitaţii de pe platou, cu rari excepţii (cum ar fi istoricul André Kaspi), tunau şi fulgerau împotriva lui Bush, duşmanul de moarte al democraţiei. După euforia iniţială, pe măsură ce veneau rezultatele, comentatorii şi invitaţii se mobilizau, declarau patetic că situaţia e încă incertă şi că e posibil totuşi un deznodămînt fericit. Dar nici măcar prestaţia inevitabilului Bernard-Henri Lévy nu a putut schimba soarta cea crudă şi nedreaptă. Unde mai pui că Romain Gupfil, cineast, fost stîngist convertit la cauze mai puţin revoluţionare, a turnat gaz peste foc declarînd că îl miră dorinţa fierbinte a francezilor de a-l vedea pe Kerry cîştigător, întrucît programul acestuia prevede că retragerea treptată a trupelor americane din Irak nu se face decît prin înlocuirea lor, tot treptată, cu trupele statelor europene din NATO. În final, moderatorului

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 36 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 36 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 24 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°