Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rușii tratează românii de boli de inimă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 iulie 2011 ·

Cardiacii se pot trata la Buziaș, supranumită „stațiunea inimilor”. În cabinetele de recuperare și tratament lucrează medici din fosta URSS, formați în școlile moscovite de medicină, scrie Agerpres. Sursa: Adi Pîclișan

În urmă cu un deceniu, era penurie de medici în stațiune, iar puținii doctori care lucrau aici erau pensionari. Astăzi, progresul stațiunii este remarcabil. În total, în staţiunea balneară Buziaş, lucrează 32 de persoane, medici, kinetoterapeuţi, asistenţi medicali şi băieşiţe, din care 80% sunt cadre medicale specializate pe profilul balnear.

În localitatea aflată la distanţă de 30 km de Timişoara, se tratează cele mai diverse afecţiuni, de la boli cardiovasculare (arteriopatii - ateroscleroza în toate stadiile, trombangeita Burger), cardiopatii ischemice (recuperare după infarctul miocardic), hipertensiune arterială, până la boli ale sistemului nervos central (hemiparezele după accidentele vasculare), neuropsihice (nevroza, astenia, anxietatea, depresia), afecţiuni ale tubului digestiv, tulburări ale funcţiilor gastro-intestinale şi biliare, boli de nutriţie şi metabolism (diabetul zaharat), afecţiuni ginecologice.

Bilete de tratament pentru pensionari

30% din veniturile stațiunii sunt acoperite de Casa Națională de Pensii.

''Ca pacienţi îi avem, preponderent, pe cei care ne vin prin Casa Naţională de Pensii (pensionari), dar şi foarte mulţi germani - foşti şvabi care au locuit în Banat şi care s-au stabilit în Germania. În Buziaş a existat o comunitate foarte consistentă a şvabilor, care acum locuiesc în zona Boblingen'', a declarat Sorin Muntean, managerul stațiunii.

Unicul ștrand termal cu apă minerală din Europa

Staţiunea Buziaş este locul unde, în urmă cu mai bine de un veac, a poposit şi împăratul Austriei, Franz Joseph, pentru a-şi îngriji sănătatea. În zilele toride de vară, vizitatorii sunt aşteptaţi de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 52 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°