Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ. După 30 de ani: Despre "Europa Liberă", rezistentă, speranţă şi greaţă (II)

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 februarie 2013 ·

De-a lungul acelor ani, au contat imens încurajarile primite din partea Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, doi intelectuali care au fost şi rămân pentru mine (şi pentru prietenii mei de idei şi de valori) autentice modele de verticalitate morală şi de onoare a spiritului. „Europa Libera” a fost numele speranţei că totalitarismul nu este etern. Mă bucur că am izbutit să contribui şi eu la întărirea acestei convingeri.

Revoluţia din decembrie 1989 a generat imense aşteptări. Multe nu s-au împlinit. Stării de graţie i-a urmat starea de greaţă. O greaţă pe care este imposibil să ţi-o reprimi când observi trepăduşii vechi şi noi dând lecţii de moralitate, canaliile vechi şi noi trambiţând despre democraţie, hahalerele vechi şi noi pretinzânduse soldaţi ai libertăţii, fariseii cu simbrie mimând condiţia de paznici ai adevărului.

Acum câteva zile, dezgustat, dar nu foarte uimit, de o noua campanie de tip securist la adresa mea, am trimis un mesaj unor buni prieteni din ţară. Le aminteam câteva lucruri din acel trecut care m-a marcat şi care, îndrăznesc să o spun, mi-a definit pe veci identitatea. Cei care, cu perversă maliţie şi executand cinic poruncile unui tandem care va rămâne de pomină în istoria românească, cred că pot schilodi ceea înseamna biografia mea, se înşeală. Public mai jos acel mesaj.

Nu fără un sentiment de melancolie, poate chiar de tristeţe, dar şi cu unul de viaţă trăită în adevăr, vă scriu spre a împărtăşi cu voi câteva reflecţii despre ce a însemnat „Europa Liberă” în viaţa mea. Am transmis, prin vocea Ioanei Măgură Bernard, şi sub semnătură proprie, asumată deschis, sute de articole. Atunci, ca şi acum, au existat presiuni menite să mă amuţească. Asupra mea, asupra familiei mele din România. În 1987, la sugestia lui Vlad Georgescu, am făcut un lung interviu despre propriul meu itinerariu, cu Max Bănuş. Iniţial, urma să fie o di

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 13 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

VIDEO SuperLiga: UTA, victorie categorică în fața Oțelului – Gălățenii, la prima înfrângere din play-out

HotNews acum 11 ore
UTA este noul lider din play-out-ul SuperLigii, după victoria înregistrată joi pe teren propriu în fața Oțelului Galați, scor 3-1, în etapa cu numărul șase. Mircea RednicFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia UTA – Oțelul

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°