În ultimii trei ani, 17 procese au fost intentate împotriva Primăriei Sibiu de şoferii care şi-au distrus maşinile din cauza gropilor din carosabil. Însă, niciun şofer n-a reuşit să-şi recupereze banii. Sursa: Bogdan Brylynski
„Până în prezent nu a fost pierdut niciun proces de acest gen, prin urmare nu au fost platite despăgubiri”, se arată într-un raport al Serviciului Juridic din cadrul primăriei. Asta pentru că reprezentanţii autorităţilor locale se folosesc de o prevedere a Codului Rutier, care spune că şoferul e obligat să „adapteze viteza la condiţiile de carosabil”.
Ce trebuie să conţină dosarul
Cu toate astea, un dosar bine pus la punct poate duce la un succes nesperat în lupta cu statul. Prima condiţie, absolut necesară, este identificarea cât se poate de exactă a locului unde s-a produs accidentul.
„O poză cu telefonul nu este o probă concludentă în instanţă. Este nevoie de un proces verbal al poliţiei, care să identifice exact groapa unde s-a produs incidentul, iar procesul verbal să fie susţinut de martori”, spune unul dintre avocaţii Baroului Sibiu.
Următorul pas este o expertiză realizată de un service autorizat. „Cei mai buni martori ar fi inspectorii Protecţiei Consumatorilor. Procesul lor verbal e un act foarte folositor în instanţă. Însă cea mai importantă dovadă este expertiza fără de care şansele sunt minime. Expertiza spune exact dacă producerea unei asemenea daune este posibilă, în condiţiile respective”, mai spune avocatul.
O altă variantă de recuperare a banilor, puţin cunoscută de posesorii de asigurări de răspundere civilă (RCA) este Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Acest fond este un cont comun, în care contribuie toate societăţile de asigurări din ţară.
În mod normal, fondul despăgubeşte victimele unor incidente neprevăzute, de tipul situ