Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urechean ar putea fi premier în viitorul guvern de la Chişinău

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Presa de la Chişinău a lansat o nouă formulă cu privire la împărţirea funcţiilor în stat. Astfel, şeful partidului Alianţa Moldova Noastră (ANM) Serafim Urechean ar putea fi premier, Marian Lupu preşedinte, Vladimir Filat preşedinte al Parlamentului şi Mihai Ghimpu vicepreşedinte al legislativului. De aproape o săptămână, de la constituirea Alianţei pentru Integrare Europeană, liderii acesteia, dar şi experţi din cadrul partidelor se întâlnesc zilnic pentru discuţii cu uşile închise. În lipsa unor informaţii oficiale despre împărţirea funcţiilor în coaliţie, presa de la Chişinău avansează diverse formule.

Astfel, potrivit unor zvonuri insistente, preşedintele PD Marian Lupu ar putea fi viitorul şef de stat, preşedinţia Parlamentului urmând să revină şefului Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, iar Guvernul – Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu. Altă variantă, pe care Jurnal de Chişinău afirmă că o are de la "surse demne de încredere" este următoarea: Marian Lupu - preşedinte al republicii, Vlad Filat - preşedinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu - vicepreşedinte al Parlamentului şi Serafim Urechean - prim-ministru, relatează NewsIn.

Urechean şi partidul său, care au obţinut şapte mandate la alegerile legislative din 29 iulie, lipseau din formula care circula anterior. Înainte de alegeri, Urechean nu-şi ascunsese dorinţa de a fi preşedinte.

Între timp, negocierile pentru elaborarea algoritmului de guvernare a coaliţiei constituite din cele patru partide necomuniste intrate în Parlamentul de la Chişinău, continuă în condiţii de maximă discreţie. Cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană evită să facă publice detalii din cadrul negocierilor pe marginea împărţirii funcţiilor şi principalelor poziţii în stat, promiţând să facă anunţuri oficiale săptămâna viitoare.

Coaliţia de guvernare deţine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 42 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 37 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 16 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 2 ore
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°