Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul constănţean scoate din conturi peste 3 milioane de lei. Vezi pentru ce

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 noiembrie 2012 ·

În urma unei proceduri de achiziţii publice, SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa SA, contractul „Supravegherea tehnică în timpul executării lucrărilor de construcţii" a fost atribuit societăţii CONSITRANS SRL, pe data de 2 noiembrie. Valoarea totală a contractului este de 3.037.207 lei, fără TVA.

Potrivit caietului de sarcini, consultantul va asigura serviciile de verificare a proiectelor, supervizare (inclusiv dirigenţie de şantier) şi elaborare caiet de sarcini pentru achiziţia lucrărilor, prin furnizarea de personal competent, cu experienţă şi autorizat pe specialităţi, având în vedere că lucrările se vor executa sub trafic şi în conformitate cu condiţiile de „contract pentru echipamente şi construcţii inclusiv proiectare pentru echipamente electrice şi mecanice şi pentru clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către Antreprenor (FIDIC Cartea galbena), aprobat prin HG 1405/2010". Contractul atribuit ar putea fi subcontractat. Partea din contract care ar putea fi subcontractată este de 1.488.231,43 lei fără TVA. Contractul respectiv face parte din cadrul Programului Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, „Reabilitare platforme de staţionare aeronave incinta aeroportului, comuna Mihail Kogălniceanu".

Despre CONSITRANS SRL

Societatea care a câştigat contractul pentru „Supravegherea tehnică în timpul executării lucrărilor de construcţii" a fost înfiinţată în anul 1991, având ca obiect de activitate activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea. Sediul social al acesteia este în municipiul Bucureşti, strada Polonă nr. 56. De asemenea, menţionăm că societatea are 16 puncte de lucru deschise în judeţele Hunedoara, Alba şi Sibiu. Asociaţi în societate sunt Eduard Hanganu, Mihai Olariu şi Viorica Hanganu. Administratorul societăţii este Eduard Hanganu. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că nu s-a discutat în coaliţie despre majorarea pragului de neimpozitare a pensiilor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, declară despre majorarea salariului minim că a fost o decizie aprobată în coaliţie iar motivul pentru care s-a transferat pentru săptămâna viitoare a fost menţinerea nivelului amenzilor la la salariul minim de 3.300

OMV Petrom cumpără proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice

Mediafax acum 38 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie de petrol şi gaze din România, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că a finalizat tranzacţia pentru achiziţia celei mai extinse reţele de mobilitate electrică din România şi că ţinteşte 1.000

Marcel Ciolacu, despre salariul minim la nivel european: Să mergem pe o viziune europeană. Pentru aceeaşi muncă să fie plată egală. Avem termen de implementare 15 noiembrie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va introduce salariul minim la nivel european, iar această iniţiativă prevede ca pentru aceeaşi muncă să fie plata egală. El a adăugat că termenul de implementare a acestei măsuri este 15 noiembrie.

Alfred Simonis: Timişoara nu este Vestul sălbatic, e cel mai sigur oraş din România

Mediafax acum o ora
Alfred Simonis comentează la RFI informaţiile din spaţiul public legate de clanurile de interlopi care terorizează unele familii, pentru a le obliga să-şi vândă casele la preţuri mici: „Fac un apel la autorităţile statului să nu tolereze astfel de c

UPDATE- Donald Trump, găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul pentru banii tăinuiţi. Sentinţa va fi dată pe 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden. Susţinătorii îndeamnă la violenţă

News.ro acum 29 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

1 iunie, la Biserica Neagră

Buna ziua Brasov acum 10 ore
De 1 iunie, copiii şi tinerii cu vârste de până la 18 ani pot vizita gratuit, între orele 10.00 – 17.30, Biserica Neagră, una dintre cele mai importante clădiri istorice din oraş. În aceeaşi zi, începând cu ora 18.00, în cadrul festivalului Organ Ni

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 4 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 4 ore
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Lucrări la podurile peste râurile Bega şi Timiş pe calea ferată, pe tronsonul Lugoj – Timişoara Est din magistrala CFR care se modernizează cu bani europeni/ Trenurile vor circula cu 160 km/h.

News.ro acum o ora
Intervenţiile pe magistrala de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad aflată în plin proces de modernizare cu bani europeni se extind. În continuare cel mai avansat tronson, dintre cele patru în care a fost împărţită lucrarea, e lotul 2 L

FITS primește Ordinul Meritul Civil din partea Regelui Felipe al Spaniei

Adevarul acum o ora
Majestatea Sa Regele Felipe al VI-lea acordă Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu Placa de Onoare a Ordinului Meritul Civil al Spaniei. Onoranta distincție din partea Majestății Sale va fi înmânată de E.S. José Antonio Hernández Pérez-So

Vremea

București
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

26°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°