Epidemia mondială de tutun ucide în fiecare an aproximativ şase milioane de persoane, dintre care peste 600.000 sunt nefumătoare, victime ale tabagismului pasiv, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, într-un amplu comunicat consacrat Zilei mondiale fără tutun (31 mai). Şi dacă nu se iau măsuri drastice, de urgenţă, această epidemie va provoca peste opt milioane de decese anual în perspectiva anilor 2030, dintre care mai mult de 80% vor fi înregistrate în ţările cu PIB modest şi mediu. La ora actuală, la nivel mondial, tabagismul ucide un adult din şase şi, culmea este principala cauză de deces pe care omul o poate evita. Studiile arată că puţine persoane cunosc riscurile specifice tabagismului asupra sănătăţii. Astfel, o anchetă efectuată în China în 2009 scoate în evidenţă că în această ţară doar aproximativ 30% dintre fumători ştiu că tutunul cauzează cardiopatii coronariene şi accidente vasculare cerebrale. Majoritatea fumătorilor care cunosc consecinţele tabagismului îşi doresc să se lase de fumat.
În România, prevalenţa fumatului în 2011, din datele Global Adult Tobacco Survey (GATS), studiu coordonat de Ministerul Sănătăţii, este, la adult, de 26,7%.
Doctorul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat şi expert pentru controlul tutunului la OMS, ne avertizează că fumatul constituie cauza a 90% din decesele prin cancer pulmonar, a 75% din decesele prin bronşită şi emfizemu şi a aproximativ 25% din decesele prin boli cardiovasculare. “Statistic, cancerul reprezintă atât în lume cât şi în ţara noastră a doua cauză de deces dupa bolile cardiovasculare. Riscul de cancer la fumătorii activi dovediţi biochimic a fost de 7,8 ori mai mare faţă de nefumători şi este la fel de mare la bărbaţi ca şi la femei. Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm cauzat de fumat, constituind prima cauză de mortalitate prin cancer