Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obstea din Feteni reclama groapa de gunoi a valcenilor la Comisia Europeana

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2005 ·

Printr-o scrisoare adresata sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Schelle, obstea locuitorilor din satul Feteni, din fosta comuna Goranu, in prezent cartier al municipiului Rm. Printr-o scrisoare adresata sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Schelle, obstea locuitorilor din satul Feteni, din fosta comuna Goranu, in prezent cartier al municipiului Rm. Valcea, "isi exprima profundul dezacord cu privire la folosirea unor fonduri comunitare pentru realizarea unei investitii pe terenul ce le apartine". Mai exact spus, obstea de mosneni de la Feteni nu este de acord sa se amenajeze "groapa de gunoi" a municipiului Rm. Valcea pe proprietatea lor. Aliona Dobrica, unul dintre reprezentantii obstii, spune ca s-a adresat pana acum tuturor forurilor din tara, dar problema nu s-a rezolvat, asa incat a apelat spre solutionarea conflictului la Comisia Europeana. Proiectul managementului integrat al deseurilor municipiului Rm. Valcea prevede investirea a 11 milioane euro din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, o contributie a statului roman de 2,5 milioane de euro, tot nerambursabile, si 1,1 milioane euro aportul municipalitatii valcene. Semnatarii petitiei sustin ca, in anul 2004, Consiliul Local al Municipiului Rm. Valcea si-a trecut in proprietatea sa o suprafata de teren de 13,70 hectare, situata in cartierul Feteni, fara sa-i apartina, proprietarul de drept al acesteia fiind obstea de mosneni. Totodata, ei spun ca, "din punct de vedere al protectiei mediului inconjurator, amplasarea unui depozit de deseuri menajere in aceasta zona va afecta negativ si ireversibil o zona ce poate fi considerata un plaman al municipiului Rm. Valcea, fiind marginita de o padure si un lac de agrement". Totodata, mosnenii din Feteni sunt nemultumiti ca, prin realizarea proiectului, vor fi afectate si situl arheologic si vestigiile arheologice ale C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 54 minute
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 46 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Vipere, şerpi şi un exemplar exotic de piton Constrictor, salvate dintr-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin / Erau ţinute în acvarii, pe balcon / Proprietarul a fost găsit mort în apartament în urmă cu câteva zile

News.ro acum 4 minute
Mai multe reptile ţinute în acvarii pe balconul unei locuinţe au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Mehedinţi şi vor fi duse la Bucureşti, unde vor sta şase luni în carantină. Proprietarul lor a fost găsit mort în ap

UPDATE - Seria neagră continuă pentru Boeing: 11 răniţi după ce un avion a ieşit de pe pistă la Dakar. Anvelopa unui alt aparat a explodat la aterizarea în Antalya, în Turcia - VIDEO

News.ro acum 12 minute
Seria incidentelor negre pare să nu mai ia sfârşit pentru marca Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Fabrica de ulei din Constanţa, amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale

News.ro acum 12 minute
Fabrica de ulei din Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat, joi, că verificările la fabrica de ulei au fost făcute

Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor

News.ro acum 49 minute
Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor, după anunţul membrilor Sindicatului Muzeului Naţional de Artă al României de a nu efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru. Membrii Sindicatului Speciali

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°