Lumea “e o carte frumoasă. Dar nu foloseşte la nimic celui care nu ştie să citească”, scria, în Memoriile sale, Carlo Goldoni. Spiritul de observaţie l-a ajutat să descopere, la Veneţia, unde a locuit până la 55 de ani, o lume în schimbare.
Lumea “e o carte frumoasă. Dar nu foloseşte la nimic celui care nu ştie să citească”, scria, în Memoriile sale, Carlo Goldoni. Spiritul de observaţie l-a ajutat să descopere, la Veneţia, unde a locuit până la 55 de ani, o lume în schimbare. Secolul al XVIII-lea marca decăderea nobilei cetăţi a dogilor, sub asaltul înnoirilor burgheze venite dinspre Terra Ferma. Personajele comediilor goldoniene probează această dezagregare printr-un comportament versatil şi contradictoriu.
În “Slugă la doi stăpâni”, canavasul e simplu: Truffaldino-Arlechin, adevărat valet al Commediei dell’arte, mincinos, stupid şi viclean, neîndemânatic şi acrobat, se pune în serviciul unei femei deghizate în bărbat şi în cel al logodnicului acesteia, pe care ea îl credea mort. De aici, o cascadă de qui-pro-quo-uri şi de bufonerii.
Redactată în întregime în 1753, piesa este una dintre cele mai renumite ale autorului veneţian. Ea reprezintă un omagiu adus Commediei dell’arte şi un prim pas către reforma teatrului de comedie şi a artei dramatice, în general. Talentul lui Goldoni atinge marea virtuozitate când Truffaldino – reminiscenţă a servitorului din comedia antică şi care nu reuşeşte niciodată să mănânce pe măsura poftei sale – trebuie să servească de mâncare, într-un balet ameţitor, celor doi stăpâni în acelaşi timp.
Preferinţe şi mofturi
Motivele culinare abundă în această comedie de situaţii. Pantalone cere de mâncarehangiului Brighella “ceva gustos, cu zeamă”, ca să poată înmuia miez de pâine; “să întingă”, am spune noi azi. Este, cu siguranţă, acel ”intìngolo”, o tocăniţă subţire veneţiană, care se găt