Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arădenii plătesc mai mult gaz decât consumă. Preţul la gaz este umflat cu aproape 24 de procente.

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Specialiştii în domeniu susţin că formula de calcul a facturii se aplică greşit. Reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad acuză faptul că preţul la gaz este umflat cu aproape 24 de procente.

Reprezentanţii Asociaţiilor Locative din Arad au analizat modul în care se calculează factura de gaz pentru consumatori. „Arădenii plătesc gazul mai mult decât consumă”, a declarat Vasile Arion, vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative din Arad. El spune că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a schimbat unele formule de calcul, în iunie 2008. „Mai exact, deşi regulile Uniunii Europene au stabilit ca etalon de calcul a puterii energetice temperatura de zero grade Celsius, ANRE a stabilit ca etalon temperatura de 15 grade Celsius. Din această diferenţă rezultă automat facturi umflate cu aproape 24 de procente”, a explicat Vasile Arion.

Căldură scumpă

Uniunea Europeană a impus o formulă de calcul a facturilor de gaz, pe care însă reprezentanţii ANRE au modificat-o şi au transmis-o mai departe furnizorilor din ţară. În Arad de exemplu, consumatorii plătesc cu până la 200 de lei mai mult decât ar fi normal. Factura lunară de gaz la un apartament cu două camere poate depăşi şi 350 de lei. „Locuiesc într-un bloc construit recent în oraş şi cel mai mult mă deranjează faptul că facturile la gaz vin câteodată şi la o diferenţă de trei, patru luni de zile, iar atunci trebuie să plătesc câte 800 de lei. Nu înţeleg cum se face calculul şi unde apar erorile”, a mărturisit Claudiu Chirică din Arad. La rândul ei, doamna Iliana Subota locuieşte într-un apartament cu patru camere din cartierul Micălaca cu încălzire prin centrală cu gaz. Factura îi subţiază buzunarul cu până la 300 de lei pe lună.

„După ce că plătesc metrul cub de apă rece la 13 lei, ceea ce e anormal în condiţiile în care preţul real nu dep

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°