(Historia, Nr. 105, septembrie 2010)

Foarte interesant dosarul „Vlad Ţepeş: subiect al manipulării de peste 500 de ani“ din Historia. Rînd pe rînd, cu argumente solide, autorul demolează cîteva clişee despre unul dintre cei mai controversaţi lideri politici din Evul Mediu. La un moment dat, ajunge şi la mecanismele de difuzare ale poveştilor:

„Vlad Ţepeş a intrat în legendă încă din timpul vieţii sale. Există mai multe povestiri germane şi slave, precum şi legende româneşti, dintre care unele cu subiecte comune. Povestirile germane au pus accentul pe cruzimea domnitorului. Istoricii susţin că aceste povestiri au fost răspîndite intenţionat de către saşi şi de Mathias Corvin pentru a se justifica astfel arestarea acestuia şi stoparea cruciadei. Dacă sîntem adepţii teoriilor complotiste putem să acceptăm şi această explicaţie. Însă nu trebuie să uităm mijlocul prin care aceste povestiri se răspîndesc şi nici să neglijăm publicul care le ascultă. Dacă astăzi spunem bancuri la un foc de tabără, să admitem că în Evul Mediu acest gen de poveşti cu grozăvii erau predilecte pentru cei care însufleţeau atmosfera la hanurile de la răscruci de drumuri. Cu cît grozăviile erau mai mari, cu atît atenţia celor din jur era mai captată şi probabil că răsplata, un pahar de băutură, era mai uşor de primit. Iar fiecare povestitor mai adăuga cîte ceva de la el pentru a mări farmecul povestirii. Un mecanism simplu de difuzare a povestirilor medievale, pe care noi însă îl uităm azi, orbiţi de teoriile complotiste. Primii care au răspîndit aceste povestiri au fost negustorii saşi care plecau pînă departe cu negoţul lor. Povestirile erau răspîndite în Ungaria şi în spaţiul german. Mathias Corvin le-a folosit pentru a se justifica în faţa Papei şi i le-a comunicat şi lui în scris. Dar scribii lui le-au preluat din mediul în care circulau, probabil chiar la Curtea de la Buda. O