Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scarlett Johansson a primit o stea pe Walk of Fame

Publicat in Jurnalul, joi 3 mai 2012 ·

Actriţa americană Scarlett Johansson a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, informează MEDIAFAX.

Steaua primită de Scarlett Johansson este cea de-a 2.470-a de pe renumitul bulevard.

Actriţa americană a fost prezentă la ceremonia de dezvelire a stelei şi le-a spus celor prezenţi că a fost extrem de surprinsă atunci când a aflat că numele ei va fi trecut pe celebrul bulevard hollywoodian.

"Niciodată, în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în această industrie, nu mi-aş fi imaginat că ar fi posibil să primesc o astfel de stea. Nu trece nici o singură zi fără să simt că sunt cea mai norocoasă persoană din lume, pentru faptul că am slujba pe care o iubesc, pentru faptul că sunt angajată pentru a face această meserie, pentru faptul că am fani care îmi permit să fac acest lucru şi pentru faptul că lucrez alături de specialişti şi de actori care sunt cei mai buni din branşă ", a spus actriţa americană.

Scarlett Johansson s-a remarcat la vârsta de 12 ani, jucând alături de Robert Redford în filmul "Îmblânzitorul de cai/ The Horse Whisperer", în 1998. După acel rol, Scarlett Johansson a devenit o actriţă de prim rang la Hollywood, a primit patru nominalizări la Globul de Aur şi a câştigat un premiu Tony pentru evoluţia sa din spectacolul de teatru de pe Broadway "A View from a Bridge", s-a remarcat în filme precum "Rătăciţi printre cuvinte/ Lost in Translation", pentru care a câştigat premiul BAFTA, dar şi "Fata cu cercel de perlă", "Cântec de iubire", "Match Point", "Jurnalul unei dădace", "Vicky Cristina Barcelona" şi "Cealaltă moştenitoare Boleyn".

Actriţa americană va putea fi văzută în curând pe marile erane în rolul Văduva Neagră din filmul SF de acţiune "Răzbunătorii/ The Avengers", care va fi lansat pe 4 mai.

Actriţa americană Scarlett Johansson a primit o stea pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°