Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Glormu Cassar, arhitectul Maltei

Publicat in Jurnalul, luni 14 iunie 2010 ·

În strada Pia (azi, Melita), acum aproape o jumătate de veac, trăia o familie numeroasă şi fericită. Tatăl, Gerolamo Cassar – Girolamo sau, în malteză, Glormu – era nimeni altul decât arhitectul "cavalerilor de la Malta”. Împreună cu soţia lui Mattea, a avut doi fii - între care unul, Vittorio, avea să devină arhitect, asemeni tatălui său – şi trei fiice.

Ar fi poate interesant să putem intra în casa lui Glormu Cassar, să vedem cum trăiau maltezii din clasa de mijloc, pe la anul 1550. Dar nu e nevoie să facem asta, pentru ca să ne impregnăm de spiritul lui. E suficient să mergem la pas prin Valetta, unde multe dintre construcţiile epocii au fost proiectate şi edificate deel. Născut în 1520 într-o familie de sicilieni care emigraseră în Malta, Glormu Cassar a fost mai întâi soldat. A luptat împotriva turcilor, iar priceperea într-ale construcţiilor avea să şi-o dovedească mai întâi la repararea fortificaţiilor, după atac.

Tot în războaie îşI probează inventivitatea, imaginând şi construind complexe maşini de luptă. Învăţase enorm de la inginerii militari italieni şi spanioli pe care cavalerii ioaniţi din Malta îi angajaseră. Unul dintre cei chemaţi să construiască un nou oraş fusese şi italuanul Francesco Laparelli, celebru arhitect medieval, căruia Gerolamo Cassar îi devine asistent. Ioaniţii îl trimit pe Glormu cu o bursă de studii în Italia, pentru a studia arhitectura modernă a epocii, la Roma şi la Neapole. După anul 1569, când Laparelli se întoarce în Italia, Cassar preia conducerea lucrărilor şi proiectează cele mai cunoscute dintre construcţiile medievale care intră, astăzi, într-un tur obligatoriu pentru turistul care ajunge în Malta.

După 1570, Cassar proiectează principalele clădiri ale Vallettei: Palatul Marilor Maeştri, Catedrala St. Ioan, cele şapte "hoteluri” (sedii) ale diferitelor ramuri ale Ordinului, Spitalul şi m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 48 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 39 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°