Terry Gilliam este unul dintre puţinii regizori care au reţinut ideea că filmul este înainte de toate un act de magie, o lume paralelă unde se poate întâmpla orice si unde poţi face orice luân-du-ţi ca aliat facultatea umană cea mai controversată dintre toate: imaginaţia.
Pentru aceasta stau mărturie filmele sale anterioare, Brazil (1985), Aventurile baronului Munchausen (1988), Regele Pescar (1991), Armata celor 12 maimuţe (1995), Spaime şi scârbe în Las Vegas (1998), Fraţii Grimm (2005), unde nebunia, vizionarismul, distopia, povestea incredibilă, fantasmagoriile halucinogene, magia, constituie tot atâtea expresii ale Imaginarium-ului. Într-un fel, acest ultim film al său, The Imaginarium of Doctor Parnassus, le cuprinde pe toate, pentru că trimite la cutia de rezonanţă a tuturor celorlalte, imaginaţia ca primum movens al cinematografiei. Să ne amintim că Georges Melies este primul care foloseşte magia cinematografului, sau vulgarizat, trucajul, pentru a face o doamnă să dispară în 1896 cu Escamotage d'une dame şi realizând prima călătorie pe Lună în 1902 cu Le voyage dans la lune înainte de aselenizarea lui Neil Armstrong la data de 20 iulie 1969. De aceea, primul act de magie la care magicianul Doctor Parnassus (Christopher Plummer) acest doctor Faustus, în calitate de Dhalai Lama care vorbeşte perfect engleza, ia parte în compania Diavolului, Mr Nick (Tom Waits), este de a asista la oprirea poveştii care ţine laolaltă lumea printr-un gest de prestidigidator maliţios al Diavolului. Cum nu se întâmplă nimic, lumea nu se prăbuşeşte, însă mitul care alimentează actul de magie discursivă pare că da, călugărul tibetan explică foarte simplu evenimentul: undeva, altcineva spune o poveste care asemeni lui Atlas a preluat lumea pe umerii ei. De fapt, în jocul complicat dintre Diavol şi Doctorul Parnassus, - muntele Parnassus este mitlogica rezidenţă a mu
