Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La marginea Europei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 mai 2008 ·

Potrivit unui raport al institutului pentru Politici Publice, care a evaluat starea serviciilor publice, România are mari probleme în privinţa reţelei de apă potabilă şi canalizare. În plus, sunt zone în ţară în care cetăţenii nu beneficiază de protecţia poliţiştilor comunitari, o obligativitate în Uniunea Europeană. Principalele aspecte avute în vedere de Institut au fost extinderea insuficientă a reţelelor de apă şi canalizare în localităţi, preţurile peste media pe ţară practicate de unii operatori de termoficare, costurile diferenţiate pentru asigurarea serviciilor de salubrizare, precum şi modul cum autorităţile locale asigură siguranţa şi ordinea publică. Potrivit studiului, la începutul acestui an, mai existau încă municipii în care aproape jumătate din populaţie nu avea acces la reţeaua de apă. Printre acestea se numără Vasluiul, unde 37% dintre locuitori nu sunt racordaţi la reţea, şi Buftea, cu 39% dintre cetăţeni fără apă curentă. Locurile fruntaşe sunt ocupate de Cluj, Galaţi, Iaşi, Sibiu şi Timişoara. Cea mai scumpă apă potabilă este în Bacău, Oradea şi Târgovişte, iar cea mai ieftină este furnizată locuitorilor din Târgu Jiu, Cluj şi Deva. Legat de accesul populaţiei la reţeaua de canalizare, aceleaşi două localităţi, Vaslui şi Buftea, nu reuşesc să asigure acest serviciu decât pentru jumătate din populaţie. La polul opus, o acoperire maximă cu reţelele de utilităţi se găseşte în Cluj şi Timişoara. În ceea ce priveşte salubrizarea, cele mai scumpe tarife practicate pentru colectarea deşeurilor de la populaţie erau, la sfârşitul anului trecut, în Buzău şi Tulcea, 4,5 lei/persoană, şi Braşov, 4,1 lei/ persoană, aproape dublu faţă de media naţională. La polul opus s-au situat Galaţi (0,1 lei) şi Târgovişte (2,2 lei). Tariful mediu naţional lunar pentru colectarea deşeurilor de la populaţie în 2007 a fost 3,2 lei, se arată în evaluarea IPP. Un alt serviciu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 12 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 25 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 25 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 54 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°