Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Justiţia şi poporul de la Maglavit

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 7 aprilie 2009 ·

Sorin Ioniţă: "Un spectacol de neuitat a avut loc ieri în faţa Tribunalului Bucureşti, unde se judeca recursul la cererea de reţinere a lui Gigi Becali."

Profitând de vremea frumoasă de primăvară, au venit să strige democratic pe peluză şi să ia o gură de soare, ca în anii buni de după Revoluţie, nu doar previzibilele familii de romi din Ştefăneşti, pe care le ştim de la alegerile locale din 2008, când iobagii de pe domeniile latifundiarului se încăierau cu cei cumpăraţi de organizaţia PSD Ilfov (între timp căzută la datorie în războiul civil cu aripa Vanghelie).

Nu, a fost lume mult mai multă şi colorată: călugăriţe cu duhovnicul în frunte, într-un gen de mobilizare nervoasă care amintea de scandalul paşapoartelor diavoleşti 666 sau de cazul „Tanacu”; cetăţeni sărmani din sate inundate pe unde a făcut Becali filantropie, suiţi în autocare şi aduşi în mod spontan la Bucureşti; sportivi-mândria ţării, probabil colegi de disciplină olimpică cu dl Smărăndescu şi ceilalţi trei oameni de casă, reţinuţi şi ei în arest şi pe nedrept ignoraţi de opinia publică în favoarea mult mai celebrului lor patron; galeria Steaua, dar nu aia rea, care e contra patronului, ci aia bună, care stă la tribunele 1 şi 2; avocăţaşi veniţi să se bage singuri în seamă şi să pupe în fund fără să le-o ceară nimeni, doar-doar i-o angaja şi pe ei vreun mogul cu probleme când o avea nevoie; domni în costum ponosit şi purtând ecusoane naive, auto-confecţionate, ce încearcă să intre în cadru când se filmează ceva, Don Quijoţi ai vreunei cauze obscure de care ştiu doar vecinii lor din scara blocului (o specie foarte numeroasă în anii ‘90 şi care între timp credeam că dispăruse); poliţie care dirijează circulaţia şi se ceartă cu motocicliştii; jandarmi care, din fericire, nu fac nimica; în fine, popor gură-cască, târgoveţi, oşteni.

A, şi televiziunile desigur, dacă e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 46 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 27 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°