Democraţia liberală de tip occidental este cea mai puţin proastă variantă de societate dintre cele posibile. Nu e rău deloc să ne reamintim asta din când în când.

Amploarea catastrofei umanitare provocată în Filipine de super-taifunul Haiyan a captat atenţia opiniei publice de pe întreg globul. Deşi estimările iniţiale de 10.000 de morţi au fost ulterior infirmate (ultimele cifre indică în jur de 2.300 de victime, dar numărul va creşte cu siguranţă în continuare), faptul că peste 10 milioane de oameni au rămas fără adăpost, fără hrană, fără apă potabilă, ilustrează amploarea tragediei prin care trec filipinezii care, în urmă doar cu câteva săptămâni, fuseseră loviţi şi de un cutremur. Iar ca o complicaţie suplimentară provocarea logistică introdusă de nevoia de a distribui ajutoare de primă urgenţă, de a evacua răniţii şi de a asigura asistenţă medicală într-o ţară compusă din câteva mii de insule e un adevărat coşmar pentru guvernul de la Manila.

O provocare căreia autorităţile locale nu i-ar fi putut cu siguranţă face faţă fără un sprijin internaţional. Care a şi venit, relativ prompt, nu doar sub forma unor provizii de primă necesitate (hrană, apă, corturi, medicamente), ci şi ca resurse logistice (nave, elicoptere, avioane, mijloace de comunicaţii etc.) şi personal calificat. O pondere covârşitoare în tot acest sprijin îl au americanii, care dincolo de ajutoarele de urgenţă în bani şi provizii au deplasat în zonă port-avionul USS George Washington împreună cu alte vase de escortă şi Marea Britanie, alte contribuţii semnificative venind din partea Australiei, Canadei, Japoniei, Comisiei Europene şi Coreei de Sud.

Lista de mai sus a devenit punctul de plecare pentru dispute cu conotaţii politice. Pentru că un absent notabil de pe lista donatorilor semnificativi este China, a doua economie a lumii, naţiunea cu manifestate ambiţii de influ