Se apropie Crăciunul. Şi ochii copiilor sclipesc de bucurie precum steluţele pe cer. Dar până la ce vârstă vor mai tremura ei de bucuria de a asculta minunata poveste numită „Moş Crăciun”?
Unii părinţi se străduiesc să ţină cât mai mult pe loc această poveste. Alţi părinţi duc cât mai rapid povestea la deznodământ, refuzând – zic ei – să alimenteze o minciună sau un joc mai mult comercial decât magic.
În oricare dintre situaţii, părinţii sunt cei care decid soarta personajului principal: Moş Crăciun. Ei sunt cei care-l izgonesc sau, dimpotrivă, îl invită în casă şi în viaţa copilului lor. Parcă e nedrept, cu atât mai mult cu cât adulţii din preajma copiilor, care consideră povestea Moşului o amăgire, sunt extrem de activi, compunându-le un univers alcătuit din povestioare, mult mai amăgitoare, în care eroi sunt lupul cel mare şi rău care este pedepsit, zânele şi prinţesele care salvează copii ascultători. Şi atunci de ce Moş Crăciun, acest bunic darnic, n-ar avea loc în universul de poveste al copiilor!? Mai ales că Moşul este un personaj pozitiv, sfătos, darnic şi tandru cu cei mici. Adică exemplar pentru toţi buniciii, pentru toţi părinţii, pentru toţi copiii.
Ei, dragii mei – pare să ne spună Moşul obosit -, iată că vine vremea când adevărul ia locul poveştilor. E vremea când copilul descoperă că Moş Crăciun este doar o poveste.
Dar Moşul şi-a îndeplinit misiunea. Deoarece atunci copilul e mai sărac cu o poveste, dar e mai bogat şi mai pregătit să trăiască împreună cu semenii lui.
Ceea ce nu-i puţin lucru, dar e posibil doar pentru că există Moşul. Pentru că este bunicul cel mai iubit de toţi copiii. Pentru că este cel mai fidel prieten al copiilor. Pentru că niciodată el nu s-a supărat cu adevărat pe vreun copil. Pentru că nimeni nu este mai darnic ca el cu toţi copiii din lume. Pentru că face miracole: alină suferinţe, r
