Sursa foto: Mediafax
Consiliul Național al Audiovizualului a somat posturile de știri Realitatea TV și România TV să nu mai difuzeze un spot al social-democraților, care a început să ruleze pe 1 martie.
În spot apăreau câțiva lideri social-democrați, printre care Victor Ponta și Tony Blair, dar și George Maior, directorul SRI.
Potrivit reprezentanților celor două posturi, spotul nu mai este difuzat. Realitatea TV l-a scos după ziua de 1 martie, iar România TV a încetat să-l mai difuzez de luni.
Doi dintre membrii CNA, Narcisa Iorga și Lorand Turoș, au susținut că spotul se încadrează la publicitate politică și că este în afara legii. De cealaltă parte, Monica Gubernat, membru CNA, a spus că în opinia sa aceasta este „o campanie de informare a ceea ce înseamnă social-democraţie”.
Potrivit HotNews, care îl citează pe Costin Ilie, directorul agenției Let’s do it media (firma care a plasat spotul la Realitatea și România TV), videoclipul aparține unei fundații din Bruxelles “care dorește să promoveze valorile social-democrate în România, care nu are nicio legătură cu România”. Sursa foto: Mediafax
Consiliul Național al Audiovizualului a somat posturile de știri Realitatea TV și România TV să nu mai difuzeze un spot al social-democraților, care a început să ruleze pe 1 martie.
În spot apăreau câțiva lideri social-democrați, printre care Victor Ponta și Tony Blair, dar și George Maior, directorul SRI.
Potrivit reprezentanților celor două posturi, spotul nu mai este difuzat. Realitatea TV l-a scos după ziua de 1 martie, iar România TV a încetat să-l mai difuzez de luni.
Doi dintre membrii CNA, Narcisa Iorga și Lorand Turoș, au susținut că spotul se încadrează la publicitate politică și că este în afara legii. De cealaltă parte, Monica Gubernat, membru CNA, a spus că în opinia sa aceasta este „o campanie de informare a ceea ce îns