Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarife între 90 şi 350 de lei pe lună, pentru cazarea în căminele USV

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 7 septembrie 2012 ·

Tarifele de cazare în căminele Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru anul academic viitor sunt cuprinse între 90 şi 400 de lei pe lună, în funcţie de statutul studentului şi de condiţiile de cazare.

De cele mai mici preţuri vor beneficia studenţii fără taxă şi cu părinţi cadre didactice care optează pentru o cameră de cazare în Căminul 1, cu patru persoane în cameră. Aceştia vor plăti câte 90 de lei lunar. Studenţii fără taxă care optează pentru cazarea într-o cameră cu patru locuri din Căminul 1 vor plăti câte 140 de lei pe lună. Studenţii cu taxă şi cu părinţi cadre didactice care optează pentru cazarea în Căminul 1 vor plăti câte 220 de lei pe lună, în timp ce studenţii cu taxă ai căror părinţi nu sunt cadre didactice vor plăti pentru aceleaşi condiţii de cazare un tarif de 270 de lei pe lună.

Studenţii care se vor caza în Căminul 2, cu camere de câte trei şi patru paturi, vor plăti 140 de lei pe lună dacă studiază în regim fără taxă şi au părinţi cadre didactice. Studenţii de la fără taxă ai căror părinţi nu sunt cadre didactice din Căminul 2 vor plăti lunar câte 190 de lei, iar cei cu taxă, dar care au părinţi profesori, vor plăti câte 280 de lei în fiecare lună. Tariful cel mai mare pentru cazarea în cele două cămine va fi aplicat studenţilor ce studiază cu taxă şi ai căror părinţi nu sunt cadre didactice, şi anume câte 330 de lei pe lună.

Căminul 3 din campusul USV oferă condiţii de cazare în camere cu două locuri, iar cel mai mic tarif lunar îl vor plăti studenţii bugetaţi şi cu părinţi cadre didactice, şi anume 160 de lei pe lună. 210 lei pe lună vor plăti studenţii care studiază în regim fără taxă şi ai căror părinţi nu sunt cadre didactice şi 300 de lei cei care sunt plătesc taxă de şcolarizare, însă au părinţi cadre didactice.

Cel mai mare tarif lunar îl vor avea de plătit studenţii care studiază în regim cu ta

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 50 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°