Zilele trecute, m-a sunat un tip care s-a oferit să mă înveţe cum să tranzacţionez gratis aur prin firma la care lucrează.
Înainte de a deveni fericitul posesor al unei pepite de sfaturi, mi-am permis să-l întrerup: „Nu vă supăraţi, de unde aveţi numărul meu?". După câteva ezitări şi replieri dibace, a răspuns: „De la un coleg din presă. Sunteţi într-o bază de date". „Care coleg?", am întrebat. „Cum să vă spun aşa ceva?", s-a revoltat. „E secret".
Invers, e mai greu să pătrunzi în cetate. Astăzi, când suni la o firmă de telefonie mobilă - care, vă reamintesc, asta face: pune oamenii în legătură -, pentru a vorbi cu un operator uman trebuie să asculţi pe aşteptare jumătate din opera lui Mozart şi să tastezi şirul lui Fibbonacci. Va veni o vreme în care, probabil, şi la hotline-urile erotice vor răspunde roboţi cu voci feminine. „Aş vrea să...". „Nu-mi spune! Ştiu ce vrei. Eşti într-o bază de date".
De aceea, vestea că supercomputerul Watson, realizat de IBM, i-a învins într-o rundă a concursului Jeopardy („Ştii şi câştigi") pe Ken Jennings (omul care a câştigat cele mai multe runde la rând) şi pe Brad Rutter (recordmanul de câştiguri al concursului) nu m-a mirat. Realizarea tehnologică este impresionantă. În timpul concursului, Watson nu a fost conectat la internet, ci a folosit o bază de date preinstalată, de dimensiunile a zece frigidere. Decodează limbajul uman şi face diferenţa între exprimările formale şi cele colocviale, între sensurile proprii şi cele metaforice ale cuvintelor. Are 2.800 de procesoare, care pot realiza 80 de trilioane de operaţiuni pe secundă, folosind sute de algoritmi simultan pentru a găsi calea spre răspunsul corect. Acest supercomputer nu doar că ştie, dar e capabil să înveţe şi se poate autoevalua. Are, ce hazliu!, simţul umorului şi cade psihic doar dacă-l scoţi din priză.
În curând, probabil că supercomputer
