Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportivii vor putea consuma suplimente alimentare doar pe bază de reţetă

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Ministerul Sănătăţii introduce condiţii drastice privind etichetarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare

Sportivii vor putea consuma suplimente alimentare numai pe bază de prescripţie medicală, medicii şi personalul asistent al acestora fiind obligaţi să le prescrie doar suplimente care nu conţin precursori hormonali sau alte substanţe din Lista interzisă a Agenţiei Mondiale Anti-Doping (AMAD), potrivit unui proiect de lege al Ministerul Sănătăţii. Proiectul se află în dezbatere publică, pe site-ul instituţiei.

Documentul supus dezbaterii publice mai stabileşte că etichetarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare nu trebuie să includă afirmaţii directe sau care să inducă ideea că o dietă corespunzătoare şi diversificată nu poate asigura cantităţi adecvate de substanţe nutritive în general. Astfel, se permite ca în publicitatea aferentă suplimentelor alimentare să se utilizeze menţiuni precum: „suplimentele alimentare pot fi consumate în vederea optimizării funcţiilor organismului”, „pentru menţinerea stării de sănătate”, „revigorarea, tonifierea organismului”, „creşterea speranţei de viaţă”, „dezvoltarea unui fizic şi psihic sănătos”, „îmbunătăţirea calităţii vieţii”. În publicitatea pentru acestea se interzice utilizarea de cuvinte de natură să indice unul dintre următorii termeni: „medical”, „bolnav”, „remediu”, „medicament” etc. De asemenea, sunt interzise reprezentări de persoane, îmbrăcăminte, aparate sau sigle care pot sugera profesii medicale, paramedicale sau farmaceutice.

Nerespectarea prevederilor legale va putea fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 20.000 de lei. Suplimentele alimentare puse pe piaţă anterior datei de intrare în vigoare a legii şi care nu sunt conforme cu cerinţele acesteia pot fi comercializate până la data expirării, dar nu mai târziu de 24 de luni de la intra

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis în bătaie lângă parcul Crângași

HotNews acum 31 minute
O incident violent a avut loc marți seară pe Bulevardul Constructorilor din Bucuresti, lângă Parcul Crângasi, în urma căruia un bărbat a fost ucis, potrivit televiziunilor de știri. Politie cu girofarFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Bărbatul deced

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum o ora
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 11 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 18 minute
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Intervenţie a pompierilor din Timiş pentru salvarea unei vaci care a rămas blocată în noroi - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Timiş au fost chemaţi să salveze o vacă ce a rămas blocată într-o groapă cu noroi. Mai puţin de o oră a durat intervenţia pompierilor, iar animalul a fost eliberat.

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°