Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ciuda crizei

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 18 septembrie 2009 ·

Salonul auto de la Frankfurt reuneşte zeci de premiere mondiale, constructorii demonstrînd că nu se lasă răpuşi de problemele financiare

Fastul şi strălucirea de altădată au pălit în faţa crizei economico-financiare mondiale, vînzările de maşini noi în Europa diminuîndu-se în primul semestru cu 11%, potrivit ACEA. Numărul expozanţilor a scăzut cu 30% faţă de ediţia precedentă, printre absenţii de marcă numărîndu-se nume sonore, precum Nissan, Honda, Mitsubishi şi Daihatsu. Iar suprafaţa pe care se desfăşoară evenimentul a intrat la apă cu 15%.

Cea de-a 63-a ediţie a Salonului auto de la Frankfurt (IAA) şi-a deschis ieri porţile, sfidînd totuşi criza pentru că s-au reunit zeci de premiere mondiale, ca în vremurile bune. Majoritatea constructorilor pun accentul pe modele electrice, hibride sau puţin poluante. Dar nu sînt puţini cei care etalează limuzine de lux, coupe-uri sportive ori supercar-uri de zeci, sute şi, chiar, milioane de euro.

Prin urmare, Gazeta vă invită la un tur virtual al IAA, unul dintre cele mai importante cinci saloane auto din lume, alături de Geneva, Paris, Tokyo şi Detroit.

BMW X1

Mai scurt, mai îngust şi mai scund decît X3, noul BMW X1 extinde aria de acoperire a clasei SUV-urilor premium compacte. Maşina are la bază platforma Seriei 3 E90 şi va dispune de 5 motorizări, cu puteri de pînă la 258 CP. Tracţiunea integrală xDrive e standard!

Renault Fluence

Fluence ia locul modelului Renault Megane Sedan în gama constructorului francez. Sarcina sa este de a bate recordurile de vînzări ale predecesorului său, iar pentru acest lucru Fluence dispune de mai mulţi "aşi" în mînecă, precum un design plăcut, un spaţiu interior generos şi o paletă de motorizări bogată.

Audi A5/S5 Sportback

Audi a lansat versiunea sport a sedanului coupe A5 Sportback, S5 Sportback, la Fra

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 24 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 40 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 24 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 28 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°