Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La unele procese instantele sucevene fixeaza termene tocmai pentru jumatatea anului viitor

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 24 septembrie 2010 ·

Lipsa judecatorilor si cresterea numarului de dosare aflate pe rol a dus anul acesta la fixarea unor termene de judecata catre jumatatea anului viitor. "Lucram cu 26 de oameni, cu mai mult de 25% sub gradul de folosire a resurselor umane", a aratat presedintele Tribunalului Suceava, Doru Ioan Bunduc. Termenele de judecata la instantele sucevene sunt in ultima perioada tot mai lungi, spre nemultumirea justitiabililor care ar dori sa termine cat mai repede procesele. Nu putine sunt cazurile in care pentru anumite procese s-au stabilit termene de aproape un an, din vara acestui an catre inceputul verii anului viitor. In mod concret, la Tribunalul Suceava, conform datelor furnizate de presedintele instantei, Doru Ioan Bunduc, cel mai lung termen fixat, intr-un dosar de recurs a unei plangeri contraventionale a fost stabilit pentru luna mai 2011. Presedintele Tribunalului Suceava a explicat cum s-a ajuns in aceasta situatie. In cateva cuvinte, procese tot mai multe si judecatori tot mai putini. "Organigrama Tribunalului Suceava are 36 de posturi de judecatori, din care unul nu este finantat, existand doar pe hartie. Avem patru posturi vacante iar sase judecatoare se afla in concediu de crestere a copilului. Lucram cu 26 de oameni, cu mai mult de 25% sub gradul de folosire a resurselor umane", a aratat magistratul sucevean. Pe de alta parte, Doru Ioan Bunduc a declarat ca s-a incercat o micsorare a termenelor acolo unde cauzele sunt urgente, termene lungi fiind acordate, in general la plangeri contraventionale ori la taxele de prima inmatriculare sau de poluare. "In cazul in care s-a acordat un termen prea lung de judecata si o anumita parte considera ca aceasta cauza trebuie judecata de urgenta, in masura in care s-a solicitat o preschimbare a termenului, daca s-a apreciat ca aceasta solicitare este temeinica, s-a putut acorda un termen mai scurt, a precizat presedintele

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°