Emisiunea Replay, moderată de Marian Olaianos şi difuzată pe TVR 2 în fiecare luni, de la ora 23:00, a prezentat aseară secvenţe din povestea de succes a Stelei din 1986. Lăcătuş şi coechipierii săi au realizat o performanţă care nu a mai fost egalată de nicio echipă din fotbalul românesc: cucerirea Cupei Campionilor Europeni.
Drumul Stelei spre cucerirea competiţiei a fost redat pe larg şi a inclus câteva imagini care nu au mai fost văzute de public.
Vlad Bogzianu demolează mitul că Steaua 1986 a fost doar noroc şi conjunctură
După ce au pierdut cu scorul de 1-0 pe terenul belgienilor de la Anderlecht, "viteziştii" au izbutit un retur de vis, zdrobind echipa lui Scifo. Pe Ghencea a fost 3-0 în faţa unui public senzaţional, cum demult nu am mai văzut pe stadioanele noastre. În finală, jucătorii pregătiţi de Emerich Ienei aveau să întâlnească pe FC Barcelona, echipă pe care au bătut-o la penalty-uri.
Echipa Stelei din meciul cu FC Barcelona: Duckadam, Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu, Bălan, Balint, Boloni, Majearu, Lăcătuş, Piţurcă, Iordănescu, Marin Radu
Vezi imaginile de arhivă prezentate de emisiunea Replay