Ce n-au reuşit cazurile de pedofilie, salariile ciuntite, tăierea subvenţiei de căldură şi reforma sănătăţii au reuşit câinii comunitari – dezbină naţiunea (e o glumă amară, naţiunea n-a fost unită nicicând)! De la „oh, ce uşurare! În sfârşit, ne plimbăm liniştiţi!” la „moarte criminalilor care-au votat această lege şi celor care sunt de acord cu ei! Lor, familiilor lor şi urmaşilor urmaşilor… „. În goana de a fi mai buni, oamenii pot deveni de o răutate feroce.
Cel mai bun prieten al omului este câinele pe care-l ai în curte, nu în stradă. Cel din stradă este bun prieten cu cei care-l hrănesc şi duşman celor care-i invadează teritoriul – trecătorii. Sterilizarea a eşuat. Fondurile s-au scurs prin diverse buzunare, neputând fi controlaţi sub coadă toţi câinii capsaţi. Cei care se apleacă atât de fervent asupra problemei ar fi putut s-o monitorizeze, dar zâmbeau încântaţi când câinii capsaţi ascultau totuşi chemarea naturii. Ba chiar mai şpăguiau sterilizatorii să pună doar capsa fără să sterilizeze nimic. Comunitatea a continuat să ducă puii în stradă sau să-şi lase masculul la maidaneza din colţ. În România, educaţia civică nu există decât în manuale. Acum s-a ajuns în acel punct în care nu mai există posibilitatea de a alege ce e mai bine, mai corect. A rămas o singură opţiune crudă, dură, apăsătoare. Acum nu mai e vorba despre dreptul la procreere, ci de dreptul la viaţă.
Se strigă în continuare că sterilizarea e singura soluţie (deşi de
15 ani nu s-a soluţionat nimic). Dar pe lângă sterilizare, câinii ar trebui vaccinaţi, deparazitaţi şi trataţi. Sunt plini de boli. Nu îndrăznesc să propun să se pună în balanţă sănătatea copiilor cu existenţa câinilor pe străzi, dar lucrurile trebuie prioritizate dacă vrem să se ţină cont de oameni în normele care ni se impun.
Despre metoda eutanasierii… aici tot organizaţiile de profil au de lucr
