Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După lansarea Lumia 1020, directorul Nokia a spus de ce nu a ales Android: Samsung ar fi dominat, iar noi pierdeam

Publicat in Adevarul, duminică 14 iulie 2013 ·

Nokia nu este în cea mai bună situaţie acum, dar directorul companiei spune că mai bine aşa decât cu Android. De ce? Pentru că Samsung ar fi devenit cel mai mare jucător, iar Nokia risca să ia prea puţin.

Nokia a luat în calcul să treacă la Android, numai că o analiză făcută în 2010 a arătat ceea ce s-a şi întâmplat de fapt: Samsung a ajuns un jucător important pe piaţă, iar alţi producători care folosesc Android se remarcă prea greu. Astfel, Nokia a ales Windows Phone 8, iar directorul companiei spune că a fost o alegere bună - în loc să fie pe un loc secund, este în prim-plan, scrie The Guardian.

Nokia a discutat chiar şi cu Google pentru a trece la Android, dar nu s-a concretizat în nimic serios. Astfel, Vic Gundotra, vicepreşedinte Google, avea să scrie pe Twitter, în 2011, că doi curcani un fac un vultur cu referire la faptul că Nokia şi Samsung nu puteau conduce împreună în lumea Android.

„De ceea ce ne temeam în urmă cu doi ani era că un singur producător de hardware ar putea să domine Android. Bănuiam cine avea să fie, dat fiind că avea resursele necesare, integrarea verticală şi noi veneam destul de târziu. Mulţi alţii erau deja acolo“, a afirmat Elop. „Acum, pe repede înainte până în prezent, dacă examinăm ecosistemul Android, vedem că există foarte multe dispozitive bune de la mai multe companii, dar una singură a devenit jucătorul dominant“, a adăugat acesta.

Elop a mai spus că alegerea Windows Phone 8 oferă Nokia şi un avantaj, le propune operatorilor un ecosistem alternativ la cele al Apple şi al Google. „Acum, e greu - este dificil pentru că pornim din poziţia de challengeri, trebuie să câştigăm încredere [...], dar a fost decizia cea mai bună. Dacă te uiţi la câţiva furnizori de terminale cu Android şi vezi că nu le merge prea bine“, a mai spus Elop.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Află mai m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 32 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 34 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 12 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 12 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 29 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°