Cel mai afund străfund al infernului, aşa cum e imaginat el de Dante Alighieri, poartă numele de Giudecca. E un tărâm al gheţurilor veşnice, unde sunt supuşi supliciului frigului trădătorii de patrie, de prieteni şi de binefăcători.

Pentru Dante, nu exista păcat mai mare. Cei vinovaţi de aceste păcate erau prinşi în gheaţă până la brâu, până la gât sau erau cu totul încrustaţi în gheaţă, asemenea peştilor iarna.

Deşi pare o chestiune absurdă, de-a lungul timpului a fost discutată problema dacă dragostea şi fidelitatea pentru patria ta e superioară sau nu celor datorate prietenilor. Faimoasă rămâne declaraţia scriitorului britanic E.M: Forster: "Sper că, dac-aş avea de ales între trădarea ţării mele şi trădarea prietenilor, voi putea avea curajul să-mi trădez ţara". Bineînţeles, Forster a pătimit vreme îndelungată de pe urma acestei fraze. Mulţi britanici nu cunosc, nici azi, din opera sa extraordinară, decât fraza asta, răstălmăcită în fel şi chip. În privinţa opiniei contrare, pot depune eu însumi mărturie. Când eram student, şefa partidului pe toată Universitatea din Bucureşti a venit să ne facă morală. Pe lângă reproşurile obişnuite, că purtăm părul lung şi blugi, că fetele au fuste prea scurte, tovarăşa ne-a mai spus un lucrul pe care încă nu-l mai auzisem: "Aflaţi de la mine că dragostea de patrie e mult mai importantă decât dragostea pentru un iubit sau o iubită"...

Sper să nu fiu pus niciodată să aleg între cele două genuri de fidelităţi. Nu pot spune de pe-acum ce-aş alege. Unele alegeri sunt o oroare şi o tragedie în sine (În "Sophie’s Choice" de Styron, într-un lagăr de concentrare, un ofiţer nazist îi dă unei mame "şansa" să aleagă care dintre cei doi copii ai ei va supravieţui şi care va fi gazat). Nici Forster nu voia, de fapt, să spună în acea frază riscată că nu-şi iubeşte ţara, ci să arate cât de mult înseamnă prieten