Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci medii peste 9 şi 36 peste 8 la repartizarea romilor în liceele bucureştene

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

Repartizarea elevilor romi în liceele Capitalei a început ieri la Liceul de Muzică "George Enescu", 36 de candidaţi având medii peste 8, cinci dintre ei - peste 9, iar prima opţiune a candidatei cu cea mai mare medie (9,39) fiind pentru Colegiul "Gheorghe Lazăr", profilul matematică-informatică.

Primii cinci elevi au fost repartizaţi cu medii cuprinse între 9,03 şi 9,39, iar următorii 31 au avut între 8 şi 8,97.

În prima serie au intrat în sală 40 de candidaţi, ei optând, printre altele, pentru licee precum Gheorghe Lazăr, Virgil Madgearu, Nicolae Kretzulescu, Spiru Haret, I. L. Caragiale, Matei Basarab şi Colegiul Economic Hermes, relatează Mediafax.

După două ore de la începerea repartizării, organizatorii au anunţat că la liceele Neculce, Iorga, Madgearu, Spiru Haret, Mihai Eminescu, Gheorghe Şincai şi Lazăr nu mai sunt locuri.

Cei mai mulţi dintre elevii romi care au optat pentru înscrierea la liceu, respectiv peste 300, au medii cuprinse între 5 şi 6,98. Aproape 90 dintre ei medii între 7 şi 7,98, iar peste 80 de elevi, între 3,82 şi 4,99.

La nivelul Capitalei, pentru înscrierea elevilor romi au fost repartizate 691 de locuri la teoretic şi tehnologic, 78 la vocaţional şi 60 la frecvenţă redusă, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.

Potrivit lui Banu, în general, comunităţile rome au solicitat inspectoratului mai multe locuri în liceele cu profil economic, în special la Colegiul "Virgil Madgearu", dar există cereri şi pentru cele cu profil teoretic, intensiv engleză, japoneză, italiană, precum şi pentru învăţământul vocaţional.

Colegiul Naţional "Sf. Sava" - lider naţional în clasamentul admiterii din 2011, după media ultimului admis (9,60) - nu a avut niciun loc la repartiţia de vineri, unde cea mai mare medie a unui candidat a fost 9,39.

Elev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 26 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 52 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 40 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°