Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, infrangere

Publicat in Romania Libera, luni 25 februarie 2008 ·

Oltchim Rm Valcea nu a reusit, ieri, sa treaca primul mare examen din acest sezon al Ligii Campionilor la handbal feminin, fiind invinsa cu 30-27 (16-13) de Gyor in al treilea meci din grupele principale ale intrecerii.

dupa un parcurs presarat cu 10 victorii si un egal, fetele antrenate de Gheorghe Tadici au fost invinse in Ungaria de o echipa care, alaturi de Hypo Viena (aflata in cealalta grupa), a inregistrat numai victorii.

Nimic nu a mers in angrenajul echipei noastre: poarta nu a "tinut" decat in rare momente, apararea a fost depasita atat prin actiuni individuale, cat si prin lovituri de la distanta, iar atacul a irosit o multime de oportunitati de a relansa echipa, plus o gramada de aruncari de la 7 metri! Jucatoare care pana acum au dus greul echipei, cum ar fi Luminita Dinu, Adina Meirosu, Narcisa Lecusanu, Ramona Maier, Adriana Nechita, Clara Vadineanu sau Ionela Galca, au fost mai putin utile de aceasta data.

Gyor a condus meciul de la un cap la altul. S-a desprins inca din start (5-2 in minutul 6) si a pastrat mereu o distanta linistitoare fata de echipa noastra: 7-4 (minutul 10), 12-7 (’19), 15-10 (’27) si, la pauza, 16-13. Numai ca, din pacate, revenirea de pe finalul primei reprize nu a fost continuata in a doua parte a meciului, tot Gyor avand meciul la discretie. Astfel, diferenta pe tabela a fost mereu linistitoare pentru Gyor: 18-14 (’33), 20-15 (’36), 22-17 (’41), 26-21 (’51), 30-25 (’57) si, la final, 30-27.

Scenariul partidei a fost unul care s-a repetat enervant, fetele noastre pierzand mingea din cauza neatentiei sau a precipitarii, iar Gyor marcand pe contra-atac. Culmea e ca si fetele noastre au avut de multe ori ocazia sa "riposteze" cu aceeasi moneda, numai ca ale noastre contra-atacuri s-au lovit de portarul Pallinger!

Tot in grupa noastra, cu o zi inainte, FC Nurnberg – Lada Togliatti 31-39, un rezultat c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 14 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 15 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 51 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°