Incep să cred că actul democratic al preşedintelui Băsescu, cel al demascării comunismului, pe care grămăticii vremii s-au grăbit a-l consemna în cronicile lor, va intra într-un con de Incep să cred că actul democratic al preşedintelui Băsescu, cel al demascării comunismului, pe care grămăticii vremii s-au grăbit a-l consemna în cronicile lor, va intra într-un con de umbră în urma gestului domnului Săftoiu. Va fi depăşit ca importanţă. Nu despre demisia şefului SIE vorbesc. Mă refer aici nu la gafa politică, ci la CE a făcut, practic, Săftoiu. Naiv sau nu, politician sau nu, în fapt, el a demascat din interiorul instituţiei nişte practici pe care noi, românii, le presupuneam, le ştiam, le simţeam cu toţii, dar nu le dovedeam. Fiindcă nici nu aveam cum. A făcut-o cu o candoare de-a dreptul virginală, cu o sinceritate paralizantă. În faţa unei comisii de adversari ai preşedintelui, de oameni unşi cu alifii rafinate în domeniul serviciilor, de experţi. Dar "prostia" lui va putea rămâne în istoria debilei democraţii băsesciene nu ca o gafă politică, ci ca un gest de cinste şi onoare. Unul de sacrificiu. Fie sau nu conştientizat. Fie sau nu intenţionat. Asta o vom constata ceva mai târziu, când vom intra într-o normalitate prezidenţială. Nu cred că Săftoiu a făcut dezvăluirile de senzaţie, publicate de Adevărul prin deja celebra stenogramă, cu intenţie. Cred doar că subconştientul i-a funcţionat mai puternic decât orice. Chiar decât instinctul de conservare. Da, Băsescu i-a dat o pălărie cu o măsură mai mare decât perimetrul cranian. Da, nu era omul potrivit aici. Ca şi în cazul altor înalte funcţii repartizate de preşedinte pe orice criteriu, mai puţin cel al competenţei. În tactica prezidenţială, Săftoiu era pus la SIE să apere interesele lui Băsescu. Iar el, iată, nu l-a servit pe patronul care l-a uns în dregătorie. Ba, din contră. I-a tras preşul de sub picioare.