Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Bărbaţii abandonaţi de soţiile lor dorm la azilul de noapte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Centrul Social de Urgenţă din Ploieşti are din nou locatari. Dacă pe timp de vară mai nimeni nu-i călca pragul, odată cu venirea ploilor şi a frigului, zilnic, 30 de persoane fără adăpost cer să fie cazate. Cei mai mulţi dintre ploieştenii fără casă şi care se adăpostesc pe timp de noapte la Centrul Social de Urgenţă din Ploieşti trăiesc adevărate drame. Asistenţii sociali care se ocupă de ei şi care încearcă să-I îndrume să-şi refacă vieţile spun că peste 90% dintre ocupanţii centrului sunt bărbaţi care cândva au avut o viaţă normală, case, bani şi locuri de muncă. “Este dureros să-I vezi în stadiul asta. Sunt oameni normali, care au greşit şi nu au ştiut să se îndrepte. Majoritatea sunt bărbaţi care ori au fost alungaţi de acasă de soţiile sau concubinele lor ori au rămas fără serviciu”, povesteşte Mihaela Ş. , asistent social la adăpostul de noapte. Aceasta mai spune că mulţi dintre ocupanţii centrului situat în fostul spital al Rafinăriei Astra au rude, care însă nu mai vor să ştie de ei. “A stat la noi un bărbat cu două facultăţi, care a avut o firmă şi o situaţie socială foarte bună. Drama lui a început odată cu moartea mamei sale, apoi l-a părăsit soţia, firma nu a mai mers şi a dat faliment. A trebuit să vândă apartamentele ca să plătească datoriile şi în scurt timp a ajuns în stradă. S-a luat de băutură şi l-am adunat dintr-un parc. Acum se află la dezalcolizare, după ce a stat o perioadă la noi”, îşi aminteşte asistentul social. Lucrează ca zilieri

Mai toţi locatarii adăpostului de noapte au un loc de muncă. Bărbaţii lucrează cu ziua, ajutându-i pe comercianţii din pieţele ploieştiului să care marfă sau să cureţe tarabele. Este cazul lui Sorin, un bărbat de 40 de ani. “Nu mai am pe nimeni, pentru că nimeni nu vrea să mai ştie de mine. Am un băiat de 16 ani pe care nu l-am mai văzut de ani de zile, am fost pur şi simplu abandonat. Dar muncesc ca să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 27 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°